Dezbaterea Smart City de la Palas aduce la Iasi 35 de speakeri si peste 40 de reprezentanţi ai companiilor private

0
53

Primarii, administratorii oraşelor şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor publice vor căuta pe 23 martie, la Iaşi, în cadrul Dezbaterii Smart City 2018-2020, cele mai bune soluţii pentru transformarea oraşelor în unele prietenoase cu locuitorii, turiştii şi mediul de afaceri. Evenimentul se va desfăşura la Congress Hall, sala Rossini, din Complexul Palas Iaşi.

Ziua de 23 martie va reprezenta un maraton al soluţiilor propuse de companii cu experienţă, dar şi de firme aflate la început de drum, care vin cu propuneri inovatoare şi vor să ajute comunitatea în care trăiesc pentru  a simplifica actul administrativ şi viaţa locuitorilor lor.

Şi-au anunţat participarea peste 40 de reprezentanţi ai oraşelor din zona Moldovei şi peste 20  de Primării, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor aflate în subordinea primăriilor, ai mediului universitar şi multe firme private. De asemenea, reprezentanţi ai Primăriei oraşului Chişinău, din Republica Moldova, vor fi prezenţi la eveniment.

Dezbaterea reuneşte 35 de speakeri şi va începe la ora 9.00, în prezenţa Primarului Municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a echipei sale de specialişti şi va fi condusă de Marius Bostan, iniţiatorul proiectului Smart City Alba Iulia şi fost Ministru al Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională.

Vestea bună este că marile municipii româneşti deja sunt preocupate de fructificarea oportunităţilor oferite de dezvoltarea tehnologiilor avansate şi sunt atrase de fenomenul smart city încercând să atragă furnizorii de soluţii. Este una din cele mai bune investiţii pentru viitor, pentru economia locală, educaţie, turism, sănătate, îmbunătăţirea calităţii locuirii, al mediului, serviciilor publice şi folosirii inteligente a infrastructurii. Analiza inteligentă a seturilor mari de date, stocarea şi utilizarea lor în siguranţă şi responsabilă, interoperabilitatea şi folosirea reţelelor de comunicaţii şi IT sunt provocările care ne aşteaptă şi sunt adresate conducătorilor care ştiu să-şi atragă consilieri tehnologici inteligenţi”, a declarat Marius Bostan.

Mai multe detalii despre eveniment şi înscriere pot fi obţinute accesând www.smartcity.concordcom.ro

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 3 =