Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată la consumatori de pe trei străzi din Iaşi

0
63

În vederea efectuării unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale din mun. Iaşi, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată marţi, 14 noiembrie, începând cu ora 10.00, la consumatori de pe străzile Răzoarelor, Prof. Ion Inculeţ si Şoseaua Nicolina.

Reluarea serviciului de distribuţie se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 15.00. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau  0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =