Ciolanul, mai tare ca legea – cuplul Harabagiu-Chirica joaca alba neagra cu deciziile prefectului

0
66

Prefectul Marian Şerbescu a semnat astăzi ordinul de încetare de drept a mandatului de consilier local înainte de expirarea duratei normale a acestuia deținut de domnul Gabriel Vasile Harabagiu. Prin același ordin, conform legii, locul consilierului local a fost declarat vacant. Măsura a fost luată în urma unei solicitări a Partidului Social-Democrat.

Conducerea PSD Iași a transmis că alesul local Gabriel Vasile Harabagiu și-a pierdut calitatea de membru al formațiunii politice pe a cărei listă a fost ales.

În urma analizării documentelor transmise și în conformitate cu procedurile interne ale Instituției Prefectului, s-a ajuns la concluzia că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru emiterea ordinului de prefect pentru încetarea mandatului consilierului local înainte de expirarea duratei normale a acestuia. Am emis ordinul în baza prevederilor art.12, alin.3 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările și completările ulterioare”, a declarat prefectul județului Iași.

De cealalta parte, Harabagiu a contestat decizia de excludere. Acesta a sustinut faptul că în această dimineață a înregistrat o adresă la Instituția Prefectului prin care a susținut că decizia de excludere din PSD nu este una definitivă, iar ordinul de încetare a mandatului poate fi dat doar în situația se îndeplinește și acest lucru. Mai mult, Chirica a anuntat faptul ca atributiile de primar i le-a delegat lui Harabagiu, inca de ieri, odata cu intrarea sa in concediu.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 2 = 8