COD GALBEN până sâmbătă dimineată. Polei, viscol si ninsori abundente

0
58

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizare de cod galben în toată țara, în intervalul 2 decembrie, ora 8.00 – 3 decembrie, ora 2.00. Meteorologii avertizează  că vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, iar în seara zilei de vineri, 2 decembrie şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei, rafalele vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului.

În nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zonele de munte va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada.

Îndeosebi în zona înaltă a Carpaţii Meridionali, vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

44 + = 48