Codul muncii s-a modificat. Care sunt noile prevederi referitoare la repausul săptămânal, valabile din 11 mai

0
58

Codul Muncii s-a modificat din nou, potrivit unui act normativ care a apărut recent în Monitorul Oficial şi se aplică de luni, 11 mai. Actul normativ face o clarificare referitoare la repausul săptămânal al salariaţilor. Concret, alineatul 1 al articolului 137 din Codul muncii dispune, acum, ca “repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbătă şi duminică”. Potrivit iniţiatorilor, noua formă este mult mai concisă şi nu mai lasa loc de interpretări. Până acum, angajaţii au avut parte de repausul săptămânal, conform Codului Muncii, în două zile consecutive, de regulă sâmbătă şi duminică. Astfel, prevederea intrată în vigoare este necesară deoarece formularea iniţială din actul normativ era ambiguă şi permitea interpretări ce puteau fi în dezavantajul salariaţilor, arată avocatnet.ro. “Din păcate, de multe ori, angajatorul, ajutat de ambiguitatea regăsită în textul reglementărilor legale, profita de neştiinţă angajatului, lăsându-i acestuia din urmă impresia că are foarte multe obligaţii şi foarte puţine drepturi, în speţă, dreptul la repaus săptămânal. Pentru a elimina acest gen de interpretări prin care relaţia angajat – angajator poate fi dezechilibrată (…), am iniţiat această propunere legislativă care are ca obiect de reglementare înlocuirea formulării art. 137 alin. 1 cu privire la repausul săptămânal care se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbătă şi duminică, cu formularea repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbătă şi duminică, forma propusă, în opinia noastră, fiind mult mai concisă şi nelăsând loc interpretărilor“, arată expunerea de motive a actului normativ.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 73 = 74