Concerte Julie Mayaya si Liviu Teodorescu, in cadrul Festivalului International „Crystal Stars”, de la Palas

0
49

Două zile de muzică, dans și momente surpriză. De asta vor avea parte clienții ansamblului Palas, în acest week-end. Tineri interpreți din 11 țări vor încânta publicul în cadrul Festivalului Internațional „Crystal Stars Music Fest”, iar invitați speciali vor fi Julie Mayaya și Liviu Teodorescu.

Sâmbătă și duminică, pe 4 și 5 noiembrie 2017, Atriumul Palas Mall va găzdui cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de muzică pentru tineret „Crystal Stars Music Fest”, organizat de Asociația „Mellos”. Evenimentul va aduce pe aceeaşi scenă interpreţi din Congo, Suedia, Turcia, Germania, Grecia, Lituania, Franța, Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova și România, care vor oferi un adevărat spectacol al talentelor. În prima zi, cele mai bune voci vor concura pentru câștigarea trofeului începând cu ora 15.30. În plus, publicul va fi încântat cu momente susținute de ansamblul de dansuri grecești „Orfeas” al Comunității Elene din Iași, precum și de tineri soliști, actuali și foști membri ai Cercului de muzică ușoară „Melos” de la Palatul Copiilor din Iași, coordonați de prof. dr. Gabriela Nechita. Seara de sâmbătă se va încheia cu un concert al artistei Julie Mayaya, câștigătoarea emisiunii „Vocea României” în anul 2012.

Duminică, de la ora 17.00, se va desfășura Gala Laureaților. Pe agenda spectacolului sunt incluse: The Sky Dance, Kasta Morrely Kids teatru de modă, Rhythmic Dance, Laura Galic Fashion Show cu fotomodele de la Academia Models, Ruxandra Tomulesei, Clubul de dans sportiv Kasta Morrely Star, duetul Otilia Bișog – Claudiu Axintioi și Univers Band. Gala se va încheia cu un show al îndrăgitului cântăreț Liviu Teodorescu. Totodată, duminică se va organiza și o tombolă, al cărei premiu constă într-o ținută semnată de designerul Laura Galic.  

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 9 = 1