Ctitorie a lui Vasile Lupu, pusă în pericol de Conest. Portofoliul unei firme care dăunează grav bugetului local

0
69

Biserici de secol XVII puse în pericol, pasaje inundate şi mormane de fier vechi livrate pe post de lifturi, la 12.000 euro bucata * acestea sunt doar câteva din mizeriile care atârnă în portofoliul Conest-ului, firma de casă a Primăriei Iaşi, aceeaşi la care primarul Mihai Chirica şi-a început ucenicia * recent, pe numele firmei a fost deschis un dosar penal pentru neglijenţă, conducerea firmei fiind acuzată că a pus în pericol Biserica Sfinţii Voievozi din Scânteia, acolo nu s-a mai avut grijă de asigurarea descărcării arheologice * pasajul Sf. Vineri a cedat după doar 4 ani jumate de funcţionare iar liftul de la pasajul Unirii, care a stat în „iscirizare” 8 luni de zile şi alte 8 luni cu uşile închise, reclamă o revizie tehnică * concluzia: asiguraţi-vă bunurile când faceţi contracte cu Conest-ul, asiguraţi-vă că obiectivele supuse contractelor sunt funcţionale şi că nu aveţi nevoie de investiţii, în integralitatea lor, mai mult de 4 ani, termen până la care poate exista o garanţie din partea Conestbiserica scanteia1-1000

O biserică de secol XVII, ridicată în timpul domniei lui Vasile Lupu, a fost pusă în pericol de intervenţia firmei Conest. Imediat după adjudecarea lucrării, muncitorii firmei au trecut la treabă, ca la orice construcţie civilă, fără să ţină cont de faptul că nu există avizul Direcţiei Judeţene de Cultură Iaşi. „Ei trebuiau să facă contract cu un arheolog, lucru necesar pentru parcurgerea unei etape obligatorii în cazul unei intervenţii asupra unui monument istoric, respectiv descărcarea arheologică, iar apoi, împreună cu proiectul, să se prezinte la noi pentru a le emite azivul, ori acest lucru nu s-a întâmplat, drept pentru care i-am amendat cu 100 de mii de lei, minim din cât prevede legea”, a declarat Virgil Băbîi, directorul DJCCPCN Iaşi. Mai mult, pe rolul Parchetului a fost deschis un dosar penal împotriva Conest-ului, pentru că nu au făcut descărcarea arheologică în cazul acestui monument. Potrivit unui preambul istoric făcut de proiectantul Impex Romcatel, reiese încadrare profilului acestui edificiu în şabloanele bisericilor de secol XVII, în ciuda folclorului local care atribuie ctitoria domnitorului Şterfan cel Mare, lucru infirmat de arheologul Stela Cheptea. Concluzia studiului istoric arată că lipsa oricărui material arheologic sau numismatic, precum şi îndepărtarea nivelurilor de reparaţii succesive nu a îngăduit încadrarea cronologică a celor două etape de edificare ale bisericii. „Ca urmare, continuarea cercetărilor arheologice în exteriorul monumentului se impune, având în vedere importanţa acestuia pentru studierea evoluţiei arhitecturii ecleziastice din Moldova”, se arată în proiectul întocmit de Impex Romcatel. Ori, în cazul monumentului de la Scânteia, executantul a ignorat cu desăvârşire recomandările proiectantului, drept pentru care s-a ales, atât cu o amendă de 100.00 de lei, cât şi cu dosar penal.Biserica_scanteia10

Mormintele cu stema Moldovei din cimitirul de incintă  

Biserica “Sf. Voievozi” din Scânteia a fost reparată de mai multe ori în decursul timpului, început de la domnitorul Gheorghe Duca, apoi a fost refăcută în secolul al XVIII-lea. Lucrări de reparaţii au avut loc în timpul domniei lui Mihail Sturdza, biserica fiind împodobită din porunca patriarhului Chiril al II-lea al Ierusalimului. Lăcaşul de cult a fost reparat în anul 1903, iar în anul 1984, au fost efectuate cercetări arheologice în jurul bisericii de către cercetătorii arheologi Nicolae Puşcaşu şi Voica Maria Puşcaşu. În vederea realizării de lucrări de consolidare-restaurare, în vara anului 1990, la solicitarea Parohiei din Scânteia, s-a făcut o săpătură arheologică în interiorul bisericii. Sub pardoseala din dale de piatră albă s-au descoperit cinci pietre de mormânt, dar fără oseminte umane. În jurul bisericii există un cimitir vechi, în care se află pietre funerare din secolul al XIX-lea, sculptate cu motivul soarele şi luna şi care au inscripţii cu caractere chirilice. Pe un mormânt se află stema Moldovei, unele tradiţii locale afirmând că acesta ar fi mormântul cronicarului Axinte Uricariul, în timp ce alte morminte sunt atribuite comisului Panaite şi boierului Ştefan Scânteie. lift pasaj-1000

Capac de 12 mii de euro pentru Conest, la pasajul Unirii

Un alt contract de lucrări, dus la capăt în mod defectuos, este cel privind “Regenerarea urbană în zona Lăpuşneanu- Piata Unirii”, proiect printre ale cărui obiective s-a numărat şi montarea unui lift în Pasajul Unirii, adresat persoanelor cu dizabilităţi. Ei bine, din noiembrie 2015, de când a fost dat în funcţiune pasajul, liftul nu a putut fi accesat de persoanele cu dizabilităţi, ca de altfel nici elevatoarele electrice, persoanele cu dizabilităţi fiind puse în imposibilitatea traversării pasajului. “Liftul are în componenţa sa un sistem hidraulic de ridicare. Funcţionarea la o temperatură de -5 grade, face ca uleiurile din sistemul hidraulic să îngheţe. Astfel, este recomandat ca în perioadele cu temperaturi extrem de scăzute, liftul să fie închis pentru protejarea sistemelor. De asemenea, în perioada februarie- martie, acesta intră în verificarile ISCIR, întrucât reviziile tehnice se realizează o dată la 2 ani”, a declarat Dumitru Tomorug, directorul Direcţiei Tehnice şi de Investiţii a Primăriei Iaşi. Afirmaţiile acestui angajat al ieşenilor sunt infirmate chiar de cei în slujba căruia ar trebui să fie. “Stau aici, în Piaţa Unirii, şi de la darea în folosinţă am fost curios şi eu să văd cum funcţoinează liftul ăsta, da nu am apucat să-mi satisfac acest hatâr. Liftul ăsta nu a funcţionat niciodată, fie că a fost vară sau iarnă”, ne-a spus ieşeanul Dumitru Iancu. Minciuna directorului Dumitru Tomorug este cu atât mai flagrantă cu cât, în cursul anului trecut, chiar el afirma că liftul nu a fost pus în funcţiune deoarece s-a aşteptat, timp de 8 luni de zile, ca acesta să fie …iscirizat. Executantul proiectului “Regenerare urbană în zona Lăpuşneanu- Piaţa Unirii” , desemnat ca urmare a unei produceri de achiziţie publică, este SC Conest SA. În cadrul ofertei financiare a acestuia, la capitolul Dotări, valoarea liftului este de 56.159 lei, fără TVA.pasaj hala-1000

Pasajul Vineri 13

În mediul deprimant al pasajului Sf. Vineri, transfomat cu multe amânări şi suplimentări de fonduri, într-un ciudat loc de tranzit pigmentat cu câteva puncte comerciale, se petrec lucru greu de crezut. La doar 4 ani d ela darea acestuia în folosinţă, în pasaj a început să plouă iar pe pereţi, din cauza umezelii, a apărut déjà mucegai. „La câţi bani s-au băgat acolo şi la cât a fost de aşteptat acest pasaj, acum arată ca o simplă gaură. Ar trebui să fie tras la răspundere constructorul”, susţine Mihai Iacob, unul dintre comercianţi.

Primăria angajează o firmă să repare după Conest

Faţă de această situaţie, municipalitatea dă din umeri, deocamdată, gândind un nou contract de lucrări la pasajul finalizat în 2012. „Ştim acest lucru. S-a făcut o expertiză şi s-a constatat că toate lucrările din acea zonă, până în Hala Centrală, au fost tratate, într-o primă fază, destul de uşor şi doar la intervenţiile ulterioare s-a reuşit stabilizarea platformei de la Hala Centrală. Din păcate, la pasajul Sf. Vineri va trebui umblat şi rezolvat aceste lucruri. La acest obiectiv nu s-a realizat până în prezent o expertiză tehnică deoarece întreprinderea unui astfel de demers nu era justificată”, a spus primarul Mihai Chirica. La sesizarea AgoraPress, la nivelul Primăriei Iaşi s-a constituit o comisie pentru identificarea cauzelor ce au condus la aceste degradări, comisie din care face parte şi un reprezentant al Conest. „Comisia a constatat că există două tipuri de infiltraţii: una cauzată de apele meteorice, iar cealaltă din cauza ascensiunii apei prin capilaritate. În momentul acesta nu se poate vorbi de costuri, de tipul de intervenţie şi de executantul care va realiza lucrările de intervenţie. Toate acestea vor fi stabilite în urma unei proceduri de achiziţie publică, întrucât perioada de garanţie a lucrărărilor a expirat”, a declarat edilul.

Nelu PĂUNESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + = 5