La etajul 4 al unui bloc cenusiu din proximitatea fostei platforme industriale a Iasului, traieste Bianca, o adolescenta de la care Dumnezeu si-a intors fata. In apartamentul nedecomandat, cu o camera, apa s-a infiltrat pe tavan si s-a extins din hol pana pe plafonul sufrageriei, ca un sarpe cleios care guverneaza destinul familiei Crasmariu. Din cauza infiltratiilor, reteaua electrica s-a scurtcircuitat, iar apartamentul nu mai are nicio sursa electrica de lumina. E doar un aspect al mediului in care isi duce zilele aceasta fata, o imagine pe care ea nu a perceput-o niciodata, deoarece Bianca nu vede, nu vorbeste si nu se poate deplasa.
“Nu vede, nu merge, e bolnavioara de cateva zile…Am dus-o si am impartasit-o si o luat o viroza”, ne spune Niculina, mama Biancai, ca o incercare reflexa, exersata in subconstient de-a lungul anilor, de a diminua in propriul suflet, gravitatei bolii de care ii sufera copilul.
“Am botezat-o acasa, cu o masa si o lumanare de doi lei”
Trupul a ceea ce trebuia sa insemne o adolescenta de 16 ani e doar carcasa foarte firava a unui copil de 10 ani. De sub plapuma groasa ni se infatiseaza un corp de vreo 20 de kilograme, in pozitia fetus, ce se misca sub asaltul convulsiilor.
“A fost nascuta la 6 luni. O scos-o medicii prin cezariana. Era un avorton. In perioada aia racisem si am mers la spital sa-mi faca niste injectii de mentinere a sarcinii. Daca ea nu mi-o crescut in burta, domnule, normal ca mi-o scos un mâţ…Am stat cu ea in spital pana nu am mai rezistat. Ca sa o scot, am mintit medicii ca ies sa o botez, si nu m-am mai intors. Am botezat-o acasa, cu o masa si o lumanare de doi lei. Mi-o botezat-o o vecina de aicea”, spune femeia.
In timp ce mama ne vorbeste, Bianca incepe sa urle de durere. Un tipat surd, tanguitor si dureros care patrunde prin peretii casei si timpanele noastre, pana in cele mai sensibile zone.
Bianca a fost un copil dorit de ambii parinti. De mai bine de 13 ani, din cauza handicapului, e dorita numai de mama.
“Tata-su ne-a parasit cand Bianca avea 2 anisori, ca nu i-a convenit sa aiba un copil handicapat. El lucreaza inca la Agronomie, ca acolo am fost colegi amandoi. Intre timp si-a gasit pe altcineva… Sunt datoare la asociatie si la luna si la stele, ca am platit jumate din casa, ca altfel ma dadeau in strada cu copilul. Am facut casuta cu colegii, si eu si el, cand eram la Agronomie, sa avem si noi casa si familia noastra. Eu eram mai tot timpul prin spitale cu fata, cand veneam datoriile erau din ce in ce mai mari, si asa a inceput o explozie intre noi si ne-a parasit. Imi tot reprosa ca il fac de ras, ca am copila handicapata si mi s-a acrit. I-am dat drumu si bun dus a fost. N-o venit un an, doi, noua, de parca-l inghitise pamantul”, spune femeia.
16 ani de captivitate intr-o lume paralela
De-a lungul celor 16 ani a fost pe la diferiti medici, doar-doar si-o aduce fata “pe linia de plutire”, dar Bianca a continuat sa pluteasca deasupra realitatii, departe de lumea palpabila pe care nu o percepe decat ca senzatii si durere. Pana la 3 ani a fost institutionalizata la Centrul Sf. Andrei, apoi la Centrul Stejarul si la Centrul “Ioan Holban”, acolo unde mai merge si acum, din cand in cand, pentru o recuperare fara speranta.
“O mai dezmorteste cu kinetoterapie, dar mare lucru nu se intampla….Asta-i crucea mea si asa o duc…Greu…M-am despartit de lume, nu mai pot. Nu avem pe nimeni, nu ne putem duce nicaieri…Ma mai duceam cu fata pe la vecini, sa nu o iau razna, da nu-i tihneste nimanui. Unii te compatimesc, altii te marginalizeaza…. Ma scuzati! M-am indobitocit. Mi-i foarte greu sa stau tot timpul singura cu un copil bolnav in casa”, spune femeia si in voce i se simte o furtuna de durere si resemnare. Fetita ii simte vibratiile si incepe sa urle la randu-i de durere.
Un diagnostic ca o condamnare la moarte
Ca si cum durerea si nevoile acestei familii greu incercate nu ar fi fost de ajuns, in cursul anului trecut i-a fost furat din faţa blocului si scaunul rulant cu care era transportată minora. Cateva luni nu a putut sa o scoata deloc din casa pe Bianca, pana ce i s-a facut cadou un alt scaun rulant de catre Fundatia Motivation.
“L-am lasat oleaca in fata blocului ca sa pot urca cu fata si mi l-au furat boschetarii, l-au distrus si au luat rotile ca sa care sticle de plastic”, ne spune mama..
Veniturile familiei sunt reprezentate de salarul de asistent personal al Niculinei Crâşmariu, în cuantum de 1270 de lei pe lună şi alocaţia dublă a minorei în cuantum de 200 de lei pe lună. Bianca este diagnosticată cu “Sechele encefalopatie infantilă prematuritate Gr III, Tetraplegie spastică, Alalie, Cataractă congenitală, DMS, Retard Sever”.
“Bianca ar avea nevoie doar de sanatate, de un medic foarte bun care sa mi-o aduca la un nivel la care macar sa ma vada si sa-mi spuna mama. Am inteles de la televizor ca este la Iasi un medic, Bogdanici. M-as duce cu el, macar sa mi-o vada, ca poate o fi vreo speranta la operatie”, este tot ce isi mai doreste Niculina pentru fata ei.
Nelu PAUNESCU
Cum putem afla o adresa sau / si un nr de tel de la persoana asta despre care se scrie in articol? Ne puteti ajuta? Sunt oameni care ar vrea sa faca ceva pt ele, dar nu stiu nicio adresa, telefon ceva,,,Poate imi puteti raspunde. Multumesc!