De 20 de ani, in lupta cu mafia institutionala. Legaturi incredibile intre procurori DNA, politisti si functionari corupti ai statului

0
76

De 20 de ani se lupta cu institutiile statului pentru reintregirea proprietatilor familiei. I s-au tocit pingelele a zeci de incaltari de la atata umblet, si sufletul i s-a tabacit precum talpa incaltarilor. Increderea in semenii sai la fel. Casa simpla, taraneasca, care nu a ingaduit prea mult suport de educatie, este incarcata de cativa ani, nu cu carti, ci cu zeci de bibliorafturi cu dosare nefinalizate care vorbesc de la sine despre incapacitatea justitiei si coruptia din institutiile iesene. Este arhiva unui mare of, a unei izbanzi la jumate pentru care si-a consumat un sfert din viata. Dupa cum vom vedea, ramificatiile obscure dintre justitie si celelalte institutii ale statului exista cu prisosinta in acest caz al lui Ursu Constantin, omul care lupta de zeci de ani sa reintregeasca pamantul familiei compuse din 11 frati.

„Mafia Iasului”, predata cadou ministrului Tudorel Toader

Intr-o plangere adresata ministrului Tudorel Toader, impotriva executorului judecatoresc Plumbu Sergiu Sebastian, Ursu Constantin intareste, prin afirmatiile sale, o lupta surda dusa de un om simplu impotriva unei hidre cu ramificatii in toate institutiile importante ale statului.

Ursu isi incepe plangerea catre mai marele dregator al tarii, acuzandu-l pe executor de nepunere in aplicare a incheierii de executare silita, pentru luare de mita de la primarul comunei Mogosesti, Stefan Maftei, si pentru „influentarea juristului tortionar-securist Aurel Soric (n.r. jurist la Primaria Mogosesti si neam cu politistul Aurelian Soric, fostul sef al Politiei Neamt”.

Soric o are in spate pe Cornelia Prisecaru, magistrat in Consiliul Superior al Magistraturii Bucuresti, si pe sotul acesteia, procuror la DNA Bucuresti, Florin Prisecaru, care impreuna cu nevasta trage plapuma in cap la toata Moldova. Spun asta pentru ca in data de 21 august 2013 m-au dat afara dupa ce au citit plangerea domnului procuror Florin Prisecaru de la DNA Bucuresti, zicandu-mi ca ce tot am atata cu cumatrul sau Soric. Procurorul Cornelia Prisecaru a zis ca ea n-are voie sa ridice ochii asupra lui Aurelian Soric, ca el a format-o, ca el a tinut-o in gazda, ca el i-a carat sacii cu cartofi. Toate aceste afirmatii arata clar ca doamna Prisecaru a mancat dintr-o strachina cu Aurelian Soric, care a luat mita o vila de la numitul Mararu, care au complotat impreuna, si el trebuia sa faca puscarie alaturi de Palau, nu sa stea in libertate cu vila luata. In 2006, m-am dus la primaria Mogosesti, unde primarul Maftei mi-a scos titlu de proprietate in fals si mi-a spus ca mi-a dat terenuri. Ori, noi acest teren l-am stapanit din 1973 si pana in 2006, cand domnul Soric, la actiunea deschisa, mi-a pretins sa ii dau 10 milioane de lei. Aveam intalnire cu el la „Cina”, in fata, in ziua cand aveam procesul, la ora 8 inainte de a ma prezenta in instanta, iar eu, fiind necajit, cu 5 copii, nu am avut de unde sa ii dau. Pentru aceasta, in sala de sedinta, domnul Soric a depus o cerere neconventionala in numele unor vecini si mi-a distrus gradina si terenul, copaci roditori de peste 30 de ani, unde tatal meu vazand acest lucru in dimineata cand a murit, a iesit afara la 5 jumatate, a intrat in casa inapoi, s-a intins pe pat si a fost gata. Ce va trebuie mai mult domnule ministru, sa aflati despre Romania? Daca vreti sa ma chemati intr-o audienta mai larga, va dau toata mafia in primire a Iasiului, pentru a avea cunostinta de ce se intampla cu spalarea de bani europeni si spalarea de bani a guvernului.”, i se adreseaza Ursu ministrului Toader. 

Soarecele si pisica sorb din aceeasi sampanie

In sentinta nr 201 a Judecatoriei Piatra Neamt se arata clar ca Ursu Constantin a avut un titlu executor nepus in aplicare de catre Asociatia Executorilor Dominte si Tufeanu.

Pe executorii astia doi, cu Soric si cu Maftei, i-am prins in birou band sampanie, si mi-au spus ca nu poate sa faca nimic cu titlu executoriu, ca sunt prieteni, ca eu i-am dat banii dar o sa ii vad pe cealalta lume. La expertiza executata se arata clar ca in tarlaua 16 nu exista titlu de proprietate, acolo unde este casa parinteasca si acolo unde s-a gasit acea suprafata de 3 hectare. Dar Soric, pentru 400 de milioane de lei, nu vrea sa faca punere in posesie si ma lupt de ani de zile pentru casa mea cu 42 de ari. Rog prin aceasta plangere sa luati la cunostinta cele intamplate mie, iar pentru executorul Sebastian Plumbu, solicit ca in baza legilor incalcate flagrant si abuziv de acesta, sa-i ridicati licenta, sa-l mai trimiteti cu vacile. Astept acest raspuns pentru ca a venit primavara si vrem ca terenul sa-mi fie atribuit asa cum l-am avut timp de 30 de ani, unde ne vom aduna fratii sa facem pomana parintilor nostri. Iar de nu se va intampla asa, vom trimite 11 coli de hartie in alb Presedintelui Romaniei pentru a ne semna exilarea noastra in Belgia, sa lasam Romania sa o conduca asa cum vrea el. Am facut cerere de stramutare de la Piatra Neamt, la care una de la Inalta Curte de Casatie si Justitie , mi-a spus ca ce tot umblu asa ca curva de nu stau la Iasi. I-am spus ca la Iasi, Soric face legea…Acele trei case sunt inrolate si impozitate, iar numitul Gaman Neculai si-a tras gard deasupra fantanii si nu putem sa luam apa, asa cum rar se sufera la noi in Romania, care unul din frati din Spania care are casa acolo, mi-a spus ca vine in Romania si il omoara pe primar si pe Soric.”, mai spune Ursu in plangerea inaintata ministrului iesean.

Una-i realitatea, altu-i actul si parafa

Intr-o corespondenta recenta purtata de Ursu Constantin cu Prefectura Iasi, sub obladuirea careia se afla Comisia Judeteana de Fond Funciar, cea atotstiutoare in cele privitoare pe fondul funciar, prefectul in functie face o radiografie juridica a starii de fapt in care se gasesc pamanturile revendicate de familia Ursu.

La sfarsitul lunii mai 2018, Prefectura Iasi ii trimite petentului Ursu Constantin o adresa prin care se arata ca suprafata de 0,50 hecatere de teren, situat pe raza satului Hadambu, comuna Mogosesti, inscrisa in adeverinta de punere in posesie, nr. 1005/12.08.1991, este inscrisa in titlul de proprietate nr. 92358/21.10.2004, emis pe numele Ursu Ghe Vasile, iar referitor la suprafata de 0,24 ha teren, Ursu Ghe Vasile figureaza in anexa 2, sat Hadambu, cu o suprafata validata de 0,42 ha teren, aceasta validare stand la baza emitarii adeverentei provizorii nr. 1005.

Tatal dumneavoastra a solicitat Comisiei judetene de fond funciar Scheia, si s-a validat dreptul de proprietate pentru suprafata de 0,50 hectare, pentru care s-a emis titlul de proprietate nr. 123681/3.12.1996, intrucat din verificarile efectuate in Arhiva judeteana de fond funciar, nu au identificat alte validari care sa ne fi fost concretizate in restituirea suprafetelor de teren, concluzionam ca vi s-au retrocedat toate suprafetele de teren pentru care ati fost validati”, se arata intr-o adresa semnata de prefectul Marian Serbescu.

De cealalta parte, Ursu Constantin tine sa infirme cele declarate de reprezentantul Guvernului in teritoriu.

„La masurarea expertului judiciar, aceasta suprafata de 5000 metri patrati, s-a gasit in intravilanul satului, vechiul amplasament stapanit de noi, mostenitorii, din 1973, facand obiectul uzucapiunii mari, in baza careia v-am depus actele de vanzare-cumparare, certificata de instanta de judecata, ori titlul nr. 92358/21.10.2004 nu-l avea primarul comunei Mogosesti, ca daca il avea il depunea la instanta ca cea mai mare proba, iar dupa ce au vazut ca le-au respins recursul in 2006, s-au dus cu Soric si cu relatiile lor si au scos acest titlu cu suprafata de 3762 metri patrati in extravilan si 1238 mp in intravilan. Va urma un mare proces al acestui primar, ca in baza lui Soric Aurelian, care este aparat la varf inalt, face sute de falsuri in inscrisuri publice si dumneavoastra il protejati in continuare. Domnule Prefect, rusine! Mai arat ca la rubrica din intravilan, unde sunt trecuti 1238 mp, la nord suntem vecini cu Harjete Ioan. Va rog sa constatati ca la data eliberarii titlului de proprietate, Harjete Ioan era mort, inainte de 1989, si ca noi suntem in locul lui platitori de taxe si impozite din 1973. Anul acesta, cand am depus titlul la cadastru, inginera de la fond funciar a spus ca titlul este fals. Referitor la suprafata de 42 de ari, la acest punct ati dat-o la intors si la rastalmacit, domnule Prefect, de ganditi ca prostiti copiii de gradinita. In 1991, tatal meu, Ursu Ghe Vasile, a depus la primaria Mogosesti cererea nr 5704/19.03.1991, la rolul agricol 124, privind constituirea dreptului de proprietate pe 3 hectare si jumatate, la care s-a validat prin hotararea 70 suprafata de 1 hectare, din care 50 de ari in tarlaua 16, unde s-a gasit de catre expertul judiciar, cat si acest 42 de ari in tarlaua 11. In acest 42 de ari se afla casa mea, pentru care Soric si Maftei, stransi cu usa, au raspuns unei adrese trimise de Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, cum ca in revendicare se vor rezolva de urgenta lucrurile. Au rezolvat-o Soric si cu Maftei ca pentru 400 de milioane de lei mi-au vandut casa”, sustine Ursu Constantin.

Batut si umilit pentru pamantul lui

Despre un alt teren, in suprafata de 1 hectare, despre care Ursu Constantin sustine ca nu a fost retrocedata, Prefectura sustine faptul ca, intr-adevar, tatal lui Ursu Constantin figureaza inscris in anexa 2, sat Hadambu, cu suprafata de 1 hectar, dar in hotararea Comisiei judetene de fond funciar, din 25.07.1991, prin care s-a admis contestatia depusa de inaintasul lui Ursu, si care a stat la baza validarii, se precizeaza ca terenul este pe raza comunei Scheia, drept urmare, pentru aceasta suprafata de teren s-a emis titlul de proprietate nr. 123678/1991, pe numele lui Ursu Gh. Vasile.

Referitor la suprafata de 1 hectare, spuneti ca s-a emis titlu de proprietate pe raza comunei Scheia, titlu cu nr 123678/1996, ori acest titlu nu exista, ci se insceneaza numai falsuri. In ce priveste titlul de proprietate pe 50 de ari, acest titlu il am in copie dat de primar si de catre Soric, prin instanta de la Piatra Neamt, pe numele lui Ursu Vasile Vasile, ori in familia noastra nu avem asa ceva si nici nu detinem teren pe acel titlu. Sunt sute de falsuri facute de cei doi, care vor raspunde in fata instantei. Ce acte mai vreti domnule Prefect? Veti raspunde alaturi de Soric si de primar, pentru ca astept sa vina toti fratii ca sa facem pomana parintilor nostri la Inalta Curte de Casatie si Justitie din Bucuresti. Voi face public toate aceste nelegiuri si voi pretinde de la dumneavoastra cate 1 milion de euro pentru fiecare frate”, ameninta Ursu Constantin.

Pentru pamantul lui si dreptatea curpinsa in unele dintre acte a fost batut, mintit si umilit pe la sute de usi pe la care a batut sa-si apere cauza. Nu s-a lasat nicio clipa intimidat si a continuat sa lupte, chiar daca simte ca aceasta caracatita institutionala ii otraveste si cei cativa ani pe care ii mai are.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 4 = 4