Descoperire macabră: două cadavre au fost găsite plutind pe râul Prut, la Golăiești

0
56

Corpurile a doi bărbaţi au fost găsite plutind pe râul Prut, duminică dimineaţă, în dreptul localităţii ieşene Golăeşti, autorităţile declanşând cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-au înecat cele două persoane. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost alertaţi, duminică dimineaţă, că în dreptul localităţii Golăieşti două persoane plutesc pe râul Prut. Imediat, în zonă au fost deplasate mai multe echipaje, inclusiv scafandri.

Am fost sesizaţi de către persoane din zonă că pe Prut pluteşte un cadavru în dreptul localităţii Bran din comuna Golăeşti. Corpul a fost scos din apă. La o distanţă de 300 de metri a fost găsită încă o persoană. Este vorba despre doi bărbaţi de aproximativ 40 de ani, respectiv 30 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Silvia Bolohan, pentru Ziarul de Iasi.

Victimele nu aveau acte de identitate asupra lor. La faţa locului, au sosit şi poliţişti care au declanşat cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-au înecat cele două persoane.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

86 + = 95