DRAMĂ: Caii Poliției Locale se îmbolnăvesc pentru că stau prea mult în grajd

0
68

Autoritățile s-au jucat cu viața unor biete animale, obligându-le la un sedentarism care le pune viața în pericol. Exercițiul de imagine n-a ținut cont de condițiile reale de întreținere. În ultimele șapte zile, doar doi din cei cinci cai au fost scoși de două ori la patrulare. Ceilalți trei n-au văzut aerul. Pe Facebook, Poliția Locală prezintă doar trei acțiuni în două luni. Decanul de la Medicină Veterinară spune că aceste animale au nevoie de 4-5 ore de mișcare zilnic. Unul din cai nu mai mănâncă de câteva zile. Manejul de la Hamak e prea mic și supraaglomerat. Pentru patronul Hamak e totuși o afacere bună: 1.900 de euro/lună, contractul tocmai a fost prelungit.

La 8 luni de la achiziţie, caii Poliţiei Locale au ajuns să se îmbolnăvească din cauza cadrului semi-închis în care sunt ţinuţi. Ce trebuia să fie o lovitură de imagine pentru administrația Chirica devine un calvar pentru bietele animale. Afacerea cu aceşti cai a costat Primăria Iaşi, până la acest moment, 68.000 lei, costuri pentru găzduirea şi îngrijirea lor, şi 87.000 lei pentru achiziţie.

Paritatea ar putea fi atinsă în vreo două luni, dar eficienţa structurii de Poliţie Călare nu este argumentată, deocamdată, cu date oficiale. Caii stau mai mult în padoc decât la stradă, principalul beneficiar al întregii operațiuni putând spune că este patronul de la parcul de recreere Hamak, plătit cu 1.900 de euro lunar pentru serviciile de cazare. Contractul tocmai a fost prelungit prin act adițional.

Costurile lunare de întreținere

Cu cinci cai frumoşi nu se ridică gradul de siguranţă publică, dar e un ghișeft pentru partenerul privat. Acesta este şi cazul cailor Poliţiei Locale care sunt găzduiţi la clubul de agrement Hamak din Pietrărie. Nu prea fac ei mulţi purici la stradă, dar aduc profit administratorului acestui club, drept dovadă şi extinderile de trasee de agrement de la începutul lunii trecute. 8.500 de lei, 1.700 lei pe lună de cal, sunt alocaţi de la bugetul local pentru întreţinerea acestor cai.

Potrivit contractului de pensiune cai, încheiat cu S.C. Al-Cons SRL, societatea care administrează Hamak-ul se obligă să asigure furajarea de trei ori pe zi, adăpători automate pentru necesarul de apă, adăpost specializat pentru caii de rasă, aşternut permanent din paie şi talaj, spaţiu închis şi ventilat pentru păstrarea hranei şi a aşternutului, cameră pentru şelărie şi depozitare obiecte de dimensiuni mari – obstacole pentru antrenamentul cabalinelor, pansajul cailor de două ori pe zi şi ori de cîte ori este nevoie, mişcarea şi antrenamentul cailor în manej de nisip fără restricţie de acces, posibilitatea lucrului şi antrenamentul acestora în teren variat, precum şi serviciul de potcovărie.

 

Captivitate, boală şi tristeţe

În realitate, lucrurile stau un pic altfel. Weekend-ul trecut, atmosfera la padocul de la Hamak era sumbră. Cei cinci cai stau prea mult timp închiși în boxele repartizate în capătul grajdului, având un tonus scăzut și părând bolnavi. După carantina prelungită, fizicul arată la fel de impunător, dar au apărut problemele de sănătate.

Tristeţea şi boala au pus stăpânire pe ei, lucruri constatate şi de vizitatori. „Sunt puţin bolnavi, de aceea am şi chemat medicul veterinar. Cato refuză să mai mănânce de câteva zile iar lui Dries îi curge un ochi, prezintă nişte secreţii verzi. Îi ţinem sub observaţie”, ne-a spus instructorul de la Hamak.

Cât priveşte clauzele de îngrijire, nici acestea nu sunt respectate. Personalul de întreţinere lipseşte în această perioadă, caii nu mai sunt ţesălaţi, părul lăsând un strat gros de mizerie pe mâinile copiilor care îi mângâie.

Mișcarea cailor în ţarcul grajdului, „fără restricţie de acces”, este condiționată de activitățile de echitație cu caii și poneii bazei de agrement, care ocupă zilnic tot spațiul. Practic, țarcul e prea mic pentru a oferi destul loc de mișcare pentru toate animalele cazate.

 

Patrulează doar pe Facebook

Purtătorul de cuvânt al Poliției Locale ne-a declarat că nu știe nimic despre starea de sănătate a celor cinci cai. În privința activităților de patrulare, oficialii structurii nu ne-au putut prezenta un calendar al activităților cotidiene, menționând doar că acești cai „sunt scoși periodic” prin cartierele Iașului. Întrebat dacă există documente oficiale care să certifice acest lucru, Daniel Ungureanu ne-a sugerat să vizionăm clipurile de prezentare urcate de Poliția Locală pe pagina de Facebook oficială.

REPORTER DE IAȘI a intrat pe Facebook și a găsit trei acțiuni de patrulare călare: una pe pietonal, la prezentarea oficială, una în cartierul Tătărași și ultima la un meci de-acasă al CSMS Poli. Toate sunt filmări din lunile mai-iunie. „Pe Facebook îi puteţi vedea patrulând prin cartiere. Caii ar trebui să se regăsească pe toate străzile din municipiul Iaşi. Nu îi scoatem zilnic. De exemplu, când plouă nu îi scoatem. Avem două remorci cu care îi transportăm, unul câte unul. Remorcile sunt ataşate la o dubă care a fost a echipei de intervenţie, şi aşa îi transportăm în zonele unde urmează să se desfăşoare patrulările”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.

 

Evidența: nicio ieșire timp de-o săptămână

În urma insistențelor, Ungureanu a oferit până la urmă informațiile privind patrulările călare pe ultima săptămână. „Au fost scoși de două ori, săptămâna trecută, pentru că polițiștii ceilalți sunt în concediu. Caii nu sunt scoși când e prea cald, când plouă sau când e viscol”.

Concret, trei cai n-au ieșit deloc din padoc săptămâna trecută, deși specialiștii susțin că aceste animale au nevoie obligatoriu de 4-5 ore de mișcare zilnic, alergare, călărit sau tracțiune. Altfel se îmbolnăvesc. Însă 3 cai n-au ieșit deloc timp de șapte zile, iar alți doi au văzut aerul doar două zile din șapte.

Și personalul pare a fi o problemă continuă, pentru că purtătorul de cuvânt al Poliției Locale a anunțat că săptămâna trecută iar s-au scos la concurs două posturi de călăreți. Caii stau în grajd pentru că n-are cine să-i folosească.

S-au cheltuit 34.000 euro

Cei cinci cai au fost achiziţionaţi în luna decembrie 2016 de la diferite herghelii din Prahova, Bacău şi Braşov şi au costat în jur de 87.000 de lei. Trei dintre cai, Yldau (16.170 lei), Dries (18.480 lei) şi Dancer (12.570 lei), toţi din rasa Frizian, au fost cumpăraţi de la herghelia de la Breaza, Prahova, a Cristinei Manea, o cunoscută iubitoare de cai pe plan naţional.

Un alt cal, Csuffy, din rasa ,,Cal de Sport Unguresc”, a fost cumpărat cu suma de 25.350  lei de la Clubul de Călărie „Rarăul” din judeţul Bacău, administrat de Silviu Erhan, iar ultimul exemplar, un metiş Şhagya cu Lipiţan, pe nume Shagya Rumli (Cato), a fost achiziţionat contra sumei de 14.400 lei de la S.C. Equus Silvania SRL, o crescătorie de cai din Şinca Nouă, judeţul Braşov.

De la momentul achiziţiei şi până acum s-au cheltuit mai bine de 34.000 euro, fără ca obiectivul pentru care au fost achiziţionaţi aceşti cai să fi fost atins.

Grumeza, Poliția Locală: „Îi vom scoate mai des”

„Activitatea de patrulare a început în luna mai 2017. De atunci şi până acum s-a derulat mai mult perioada de acomodare a cabalinelor cu mediul urban, pentru a vedea reacţia acestora la zgomote, autoturisme, copii şi alte elemente neprevăzute care pot apărea pe străzi. În perioada următoare, activitatea de patrulare se va intensifica în toate cartierele din Iaşi, fapt ce va presupune şi constatarea de contravenţii şi infracţiuni”, a declarat Georgel Grumeza, directorul general adjunct al Poliţiei Locale.

În privinţa efectelor acestui contract, Liviu Ţurlea, administratorul Hamak, s-a declarat depăşit de întrebări. „Nu ştiu să vă răspund la aceste aspecte, deoarece de contractul cu caii s-a ocupat Radu Mihalcea, responsabilul cu Echitaţia. Eu nu cunosc”, a spus patronul Hamak. Contactat telefonic, „responsabilul cu caii” de la Hamak nu a fost de găsit.

Experții: caii trebuie puși la muncă, altfel mor

În opinia lui Liviu Miron, decanul Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Iași, lipsa de mișcare a cabalinelor poate conduce de la depresii la afecțiuni musculare, digestive, urinare, neuronale sau vasculare severe. „Caii, indiferent că sunt pentru sport sau tracțiune, au nevoie zilnic de mișcare. Lipsa de mișcare provoacă colici și alte afecțiuni care pot avansa foarte imprevizibil. Sedentarismul la orice animal aduce transformari radicale asupra personalității acestuia și implicit asupra activității ulterioare, a reacțiilor la stimuli și activitățile specifice. Orice animal trebuie întreținut în așa fel încăt să nu simtă viața ca o povară”, a declarat Liviu Miron.

Potrivit studiilor de specialitate, colica este cauza principală de deces în cazul cailor. Un aspect important care se desprinde din opinia acestui specialist este aceea că un cal care a fost ținut mult timp fără mișcare poate constitui un pericol în spațiu deschis, dat fiind reacțiile adverse pe care le poate avea la stimulii exteriori, la care se adaugă și transformările de personalitate. Medicii veterinari recomandă în cazul cailor, câte 4-5 ore pe zi de călărie, plimbări sau chiar tracțiuni.

sursa:Reporter de Iasi

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

13 − = 6