Eveniment ştiinţific de amploare, la USAMV Iași

0
57

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași deschide Zilele USAMV Iași cu un eveniment ştiinţific de amploare, la care și-au anunțat prezența câteva sute de cercetători științifici din țară și de peste hotare. „Congresul Ştiinţific Internaţional – ştiinţele vieţii, o provocare pentru viitor va avea loc în zilele de 17-18 octombrie 2019, fiind organizat sub patronajul Ministerului Cercetării și Inovării.

Sunt invitate la eveniment peste 450 de persoane din ţară şi din străinătate, mai exact din 80 de ţări, precum Egipt, Franța, Germania, Italia, Cehia, Turcia, Marea Britanie, Polonia, India, Indonezia, Irak, Armenia, Republica Moldova, Ucraina, Uzbekistan,etc.

Zilele USAMV Iași se vor desfășura în perioada 17 – 27 octombrie 2019, iar deschiderea festivă a Congresului va avea loc joi, 17 octombrie 2019, ora 09.30, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu“.

În prima parte a manifestării vor fi prezentate lucrări în plen pe teme actuale de specialitate, urmând ca în partea a doua a evenimentului lucrările ştiinţifice să fie prezentate pe secţiuni, în cadrul celor patru Facultăţi ale USAMV Iași (Agricultură, Horticultură, Zootehnie și Medicină Veterinară). „Universitatea de Ştiinţe Agricole și Medicină Veterinară din Iași are deja o anvergură europeană, prin îndeplinirea cu exigență a misiunii sale de formare a specialiştilor, în contextul cerinţelor tot mai mobile ale societăţii în continuă transformare. Ca pol al cercetării agronomice și medical-veterinare de excelenţă, Universitatea noastră sărbătoreşte anual parcurgerea etapelor pe care şi le-a propus, cu rezultate deosebite obţinute atât în domeniul educaţional, cât şi în domeniul cercetării ştiinţifice“, a precizat Prof. univ. dr. Vasile Vîntu, Rector al UȘAMV Iași.

Trebuie precizat faptul că Facultatea de Horticultură va marca printr-o ceremonie special împlinirea a 10 ani de la înființarea Specializării Ingineria Mediului și a 15 ani de la introducerea Specializării Peisagistică.

Manifestările științifice vor continua pe întreaga perioadă a săptămânii viitoare cu workshop-uri organizate de către Facultăți, cu ocazia Zilelor USAMV Iași.

De asemenea, împreună cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, va fi organizat ”Târgul de Toamnă”,în Parcul USAMV Iași, în perioada 17-18 octombrie 2019, eveniment dedicate producătorilor din județul Iași, consumatorii putându-se aproviziona cu produse alimentare și meșteșugărești tradiționale și țărănești de sezon, direct de la cei care le obțin.  

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 1 =