Festivalul Martisorului de la Iasi. Demonstratii de indemanare in fata Mitopoliei Moldovei si Bucovinei

0
52

Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, organizează în perioada 27 februarie-1 martie 2020 pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iaşi (în fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei) cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Mărţişorului.

La manifestarea din acest an, având genericul „Cine poartă mărţişoare,/ Nu mai e pârlit de soare!”, consacrat de peste un deceniu și jumătate, vor participa circa 25 de meşteri şi creatori populari din România şi Republica Moldova, care vor aduce la Iaşi mărţişoare tradiţionale sau în spirit tradiţional. Ca și altădată, meșterii populari vor expune spre comercializare și mărțișoare în culorile tricolorului românesc. În măsura în care… Baba Dochia le va permite, unii dintre meșterii prezenți vor face demonstrații.

Organizatorii manifestării speră ca ieșenii să aprecieze pe măsură efortul puținilor meșteri populari români care încă se mai îndeletnicesc cu păstrarea și perpetuarea acestui frumos obicei-meșteșug sezonier.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 1 =