Filarmonica Moldova a fost decorată cu Ordinul Crucea Casei Regale

0
60

În cadrul unei ceremonii desfășurată la Castelul Peleș, Filarmonica de Stat Moldova din Iași a fost decorată cu Ordinul Crucea Casei Regale a României, distincție conferită lui Bujor Prelipcean, directorul general al instituției, de Principesa Moștenitoare Margareta, în numele Majestății Sale, Regele Mihai I. Crucea Casei Regale. Înalta distincție este acordată pentru întreaga activitate concertistică și culturală desfășurată timp de peste șapte decenii, prin intermediul căreia s-au lansat, promovat și crescut valori inestimabile ale culturii muzicale românești; de asemenea, pentru eforturile făcute, chiar și în cele mai grele perioade ale trecutului recent, pentru păstrarea spiritului național în muzică, pentru promovarea muzicii culte în rândul tinerelor generații și pentru recunoașterea muzicii românești peste hotare. „Ne exprimăm și pe această cale, înalta considerație și gratitudine față de Majestatea Sa Regele Mihai I al României și față de Familia Regală a României. Suntem extrem de onorațide primirea acestei distincții”, au precizat reprezentanţii instituţiei ieşene.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 1 = 9