Fost ofiţer nazist judecat pentru complicitate în uciderea a cel puţin 300.000 de persoane în lagărul de la Auschwitz

0
60

Fostul ofiţer nazist Oskar Groening, în vârstă de 93 de ani, a fost pus sub acuzare în Germania pentru rolul său în uciderea a cel puţin 300.000 de persoane în lagărul de la Auschwitz.
Groening era cunoscut drept “contabilul” lagărului de exterminare. El se ocupa de număratul bancnotelor luate de la deţinuţi şi trimiterea lor către superiorii săi de la Berlin, potrivit procurorilor din Hanovra, relatează Sky News.
El este acuzat, de asemenea, că a ajutat la îndepărtarea bagajelor victimelor, astfel încât ele să nu fie văzute de nou-veniţi, şi de acoperirea urmelor exterminării în masă.
Potrivit procurorilor, Groening ştia că prizonierii predominant evrei care nu erau consideraţi capabili să muncească “erau ucişi direct după sosire în camerele de gazare de la Auschwitz”.
El va compărea în faţa tribunalului la 21 aprilie, fiind acuzat de 300.000 de capete de acuzare pentru complicitate la crimă. Este vorba despre 425.000 de persoane despre care se crede că au fost deportate într-un lagăr din Polonia ocupată, în perioada mai-iulie 1944, dintre care cel puţin 300.000 au murit în camerele de gazare.
Groening a declarat pentru cotidianul german Bild în 2005 că regretă că a lucrat la Auschwitz, afirmând că încă aude strigătele din camerele de gazare, după zeci de ani.

Mi-a fost ruşine zeci de ani şi îmi este ruşine şi astăzi“, a declarat Groening, care a fost angajat în lagăr la vârsta de 21 de ani. “Nu de actele mele, pentru că nu am ucis niciodată pe nimeni. Dar mi-am oferit ajutorul. Am fost o rotiţă în maşina de ucis care a eliminat milioane de persoane nevinovate“, a declarat el.
Timp de peste 60 de ani, tribunalele germane au pus sub acuzare criminali de război nazişti doar dacă existau dovezi că au fost implicaţi personal în comiterea de atrocităţi. Dar în 2011, un tribunal din Munchen l-a condamnat pe John Demjanjuk la cinci ani de închisoare pentru complicitate în exterminarea evreilor din lagărul Sobibor, unde era gardian, stabilind că toţi foştii gardieni ai lagărului pot fi judecaţi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =