Gala PARTEnPARTE, a ajuns deja la a 3-a ediție anul acesta.

0
60

GYM BOX organizează o seară specială, pe 15 decembrie, cu 15 meciuri de box, două de kick-box și o lecție prețioasă de box profesionist cu Robert Dorin în ring, eveniment prezentat ca fiind Main Event în care poți afla toate atuurile unui luptător complet.

Gala marca GYM BOX desemnează pentru a treia oară, o zi din an, ca fiind RUMBLE BOXING DAY. O atmosferă de zile mari, cu show sportiv și muzică de calitate la un afterparty special de HOT.     

 Și anul acesta echipa PARTEnPARTE este formată din 30 de sportivi care vor urca în ringul de box și vor face spectacol venind în ajutorul unui caz social. Este vorba despre familia Lungu din comuna Voinești, cu cei doi copii Andreea (8 ani) și Alex (12 ani), care și-au pierdut mama de curând, și tatăl lor care este în stare critică suferind de TBC. Pentru că suntem în luna decembire, Moșul este nelipsit de la evenimente, așa că actorul George Marici din echipa Casa lui Moș Crăciun va fi prezent la Gala Gym Box cu un sac de cadouri pentru copii și echipa PARTE n PARTE.

Atmosfera evenimentului va fi asigurată de #privilegeevents, iar DJ JOHN JUNIOR si DJ HARRA, vor fi prezenți până spre dimineață la un after party marca GYM BOX.

DJ HARRA, pe numele ei Dana Neacşu, şi-a făcut debutul în carieră mixând topless în cluburile din Capitală. Strategia ei a avut succes şi a fost bine primită de public, dar cu siguranță, munca din spatele pupitrului este foarte importantă, pentru că o strategie atrage atenția, însă doar cu muncă și implicare la strategie, poți menține atenția publicului.  

 Gala începe la ora 18:00, la GymBox Iași, STR ATELIERULUI, IAȘI, ROMANIA

rezervări: 0748425412 sau recepția GymBox

Acces eveniment: 30 lei

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

23 − 18 =