Haosul pe Nicolina se prelungeste. Traficul va fi ingreunat timp de 3 luni de zile

0
58

In urma reactiilor aparute in spatiul public, referitoare la incidental petrecut pe șantierul deschis pe șos. Nicolina la intersecția cu bd. Poitiers, primarul Mihai Chirica a tinut sa facă o serie de precizări. Inainte de toate, acesta a dorit sa-si disculpe serviciile din subordine, sustinand ca, incă de la primele efecte ale alunecării terenului din zona șantierului, o echipă a Primăriei s-a deplasat la fața locului pentru a evalua situația și pentru a lua primele măsuri, iar Poliția Locală a impus restricții de circulație în zonă, oprind circulația pietonală pe trotuar și cea auto pe primele două benzi ale șos. Națională, pe sensul de mers spre Podu Roș.

Reprezentanții municipalității au apelat și au colaborat în permanență cu specialiști recunoscuți în domeniu de la Inspectoratul de Stat în Construcții Iași, dar și externi, precum expertul geotehnician dr. ing. Dan Ștefanache și proiectantul Radu Cozma.Din noaptea de marți spre miercuri, 9 spre 10 ianuarie, sub supravegherea reprezentanților municipalității și a specialiștilor, echipele investitorilor au executat lucrări de colmatare a golurilor produse în urma evacuării masive a apelor subterane care au angrenat și material nisipos, folosind material granular conform rețetelor specificate de geotehnicieni. De asemenea, au fost preluate izvoarele accidentale și degajate spre o zonă de evacuare controlată. Totodată, au fost instalate dispozitive și markeri de monitorizare a deplasărilor pe orizontală și verticală în vederea determinării vitezei de deplasare a masei de pământ dislocate”, a sustinut edilul.

În cursul zilei de miercuri, 10 ianuarie, au continuat lucrările de stabilizare a laturii nordice a terenului prin executarea de umpluturi și evacuarea apelor subterane. De asemenea, a continuat monitorizarea alunecării terenului, însă nu s-au constatat modificări importante.

Edilul mai sustine ca reprezentanții Primăriei și ai Inspectoratului de Stat în Construcții Iași au cerut investitorului să accelereze programul de lucrări în vederea stabilizării definitive a terenului și, de asemenea, să remedieze cât mai urgent toate pagubele produse atât pe șos. Nicolina (la trotuar și trama stradală), cât și …în vecinătăți.

Astăzi, 11 ianuarie, o echipă a ApaVital SA a verificat starea unei conducte de aducțiune de 400 mm aflată în perimetrul terenului construcției, însă nu s-au constatat defecțiuni sau vreun pericol iminent. Cu toate acestea, reprezentanții ApaVital S.A. au decis să execute lucrări de vizualizare prin săpătură la conducta respectivă, astfel încât aceasta să rămână sub control permanent.

Traficul rutier în zonă va rămâne în continuare restricționat la doar o bandă pe sensul de mers spre Podu Roș, dar, funcție de investigațiile din aceste zile, începând de luni, 15 ianuarie, s-ar putea deschide circulației și banda a doua, cea de lângă refugiul stației de transport public.

În prezent nu există niciun pericol pentru clădirile învecinate terenului în construcție, dar municipalitatea recomandă ocolirea zonei împrejmuite pentru a evita orice fel de incident. Perioada până la finalizarea lucrărilor de structură necesare până la depășirea cotei terenului dinspre șos. Nicolina este estimată la maxim 90 de zile, iar reprezentanții municipalității vor ține la curent opinia publică cu privire la evoluția situației”, a mai spus Chirica.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 32 = 40