Jumatate din studentii de la USAMV Iasi sunt scolarizati cu bani de la buget si universitate

0
52

Aproape 40 la sută din studenții Universităţii de Ştiinţe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV) sunt bursieri. Aceştia își vor primi bursele la începutul săptămânii viitoare, când vor fi viraţi banii în conturi pentru luna martie și două săptămâni din luna februarie. Conducerea Universităţii a decis ca pe lângă cele 1136 burse alocate din banii de la buget, să mai ofere și 100 de burse din veniturile proprii și 16 burse de campus. ”Bursele de performanță academică, științifice, de merit, sociale și de campus pe care le dăm studenților noștri sunt asigurate din venituri de la buget și venituri proprii. De asemenea, Universitatea are parteneriate cu societăți care ne permit alocarea a opt burse de la agenții economici”, a punctat prorectorul prof. univ. dr. Vasile Stoleru.

Trebuie menționat că USAMV Iași mai acordă burse, din venituri proprii, și pentru studenții de altă cetățenie, de la studii de licență și master, bursieri ai statului român. Astfel, 36 de burse pentru performanțe academice, în valoare de 500 lei, ajung la studenți din Republica Moldova, Ucraina, Turkmenistan, Ucraina și Grecia. Mai amintim că, pentru semestrul al II-lea din acest an universitar, cuantumul burselor de performanță academică este de 1200 lei, bursa științifică ajunge la 725 lei , cea de studiu are o valoare de 625 lei, cea de merit este 550 lei, bursa socială și cea de campus au o valoare de 500 lei.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 2 = 7