Munceste cu ziua pentru a le plati lectii de dans si engleza, fetelor ei. Minuni din cea mai sordida zona a Iasului

0
66

Intr-o casa saracacioasa sprijinita in dambul ce leaga sordidul Bas Ceaus de Tatarasi, locuiesc cele 4 fete ale Loredanei Baicu. Tatal acestora a plecat in urma cu cativa ani si nu le-a mai trimis niciun ban sau semn de afectiune ori de interes. Mama munceste cu ziua pe la oameni, doar pentru ca fetelor ei sa nu le lipseasca lucrurile esentiale.

In spatele casei este incropita o bucatarie cu tavanul cazut in care sunt aruncati cativa butuci de lemn pentru foc si bidoane goale care nu au mai apucat sa fie umpute cu apa de imprumut, de prin vecini. Femeia ne arata mandra locul in care le face mancare fetelor, deschide congelatorul si ne arata cateva tacamuri congelate – “le aprovizionez permanent, sa nu duca lipsa. Din ajutorul social si ce recuperez din alocatie, ma asigur ca au ce sa manance si sa ii duc la scoala. Aici (deschide frigiderul si ne arata doua batoane de salam) am ca sa le fac sendvisuri, ca sa nu stea flamande la scoala”.

Cand o intrebam de rezultatele scolare ale fetelor, ochii ii stralucesc deodata in intunericul maghernitei.

Of, e singura bucurie pe care o am! E una dintre cele mai mari bucurii. Fata cea mare ii premianta de 4 ani de zile. Fata cea mica a luat o medalie la gradi, la Amintiri din Copilarie..”, spune mama cu mandrie. Pare cumva dur si paradoxal sa iti traiesti copilaria in cea mai sordida zona a Iasului si, totusi, sa poti sa-ti repzezinti cei mai frumosi ani intr-un mod stralucit. 

Nu-mi doresc decat sanatate pentru fete. Sunt niste copii liberi, fac ce vor… Eu le spijin si le dau cat pot. Pentru mine, ca deseneaza pe pereti sau ca fac alte lucruri, trebuie sa-si exprime bucuria ca-s copii si la mine nu-i un deranj pentru treaba asta. Ma bucur cu ce-mi ofera ele, ca vin acasa cu drag si-mi spun “mama am luat Foarte Bines au ca am luat zece”…Pentru mine ii o bucurie. Platim cursuri de engleza, cursuri de dans…Nu ma intereseaza nimic, decat sanatatea lor si sa invete scoala cat de multa. Asta e cred singurul ajutor care poate sa te duca in viata mai departe, sa fie cineva fetele mele, sa nu fie ca mine, necajita,  si sa vada cat le trag eu”.

Mama celor 4 fete are doar 27 de ani. Aceasta este tolerate în spaţiu de proprietarul imobilului, Mereuţă Dumitru până la depăşirea situaţiei de dificultate. Imobilul este format din două camere, modest mobilat şi întreţinut, încălzirea locuinţei efectuându-se cu lemne. Minora Baicu Andreea este diagnosticată cu epilepsie urmând tratament de specialitate şi şedinţe de psiho-terapie, iar Baicu Lavinia Ştefania este în evidenţă cu ulcer gastric. Toţi cei 4 minori frecventează cursurile învăţământului de masă.

Cazul familiei Baicu  se afla in evidenta DAC Iasi si face parte din Campania “Daruim de Craciun”, initiata de AgoraPress.

Pentru cadourile de Craciun oferite, aducem  multumiri speciale enoriasilor Parohiei “Sf. Nectarie”, Fundatiei Ecologice Green si Fundatiei Terramold.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

39 + = 46