Palas deschide primul patinoar pentru copii din Iasi

0
54

Din acest an, cei mai mici dintre ieseni se vor putea bucura de un patinoar special dedicat lor, pentru a putea deprinde trucurile miscării pe gheată. De vineri, 4 decembrie 2015, în ansamblul Palas se va deschide și cel de-al doilea patinoar, dedicat copiilor. Palas Ice Junior este situat în parc, lângă restaurantul Chef Galerie, şi va fi deschis zilnic. Astfel, cei mici se vor putea bucura din plin de distracția de sezon în aer liber.
Patinoarul are o capacitate de maximum 100 de persoane, accesul fiind permis copiilor cu vârsta de până la 12 ani, care pot fi însoţiţi de un singur adult, dacă se impune acest lucru. Palas Ice Junior va fi deschis de luni până vineri, în intervalul orar 11.00 – 20.30, iar sâmbăta şi duminica, între orele 10.00 – 20.30. Tariful este de 7 lei pentru copil şi 12 lei pentru însoţitor, incluzând o oră şi jumătate de mişcare pe gheaţă. Cei care nu deţin patine, le pot închiria de la Palas Ice Junior pentru 10 lei.
În plus, prichindeii vor avea ocazia să înveţe să patineze de la instructori specializaţi, cursurile fiind organizate sâmbăta şi duminica, între orele 10.00 – 12.50. Prețul unei şedinţe este de 20 lei. De asemenea, se poate opta pentru abonamente, cu opt intrări şi garderoba gratuită, pentru 50 de lei.
În continuare, patinoarul principal din parc îi aşteaptă pe ieşeni. Palas Ice este deschis de luni până vineri, în intervalul orar 12.00 – 22.00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 10.00 – 23.30.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

89 − = 82