Perdea de arbori fructiferi pentru cartierul de vile al odraslei primarului din Miroslava. O afacere marca Camera Agricola

0
58

Cartierul de vile de un milion de euro al fiul primarului din Miroslava, Bogdan Niţă, va avea din acest an un alt aspect, depăşindu-le în frumuseţe pe cele ale lui Fendchiu sau Ciuhodaru. Cartierul său de vile nu va mai arăta precum un sat de căsoaie aruncate în câmp, deoarece, prin grija Camerei Agricole Iaşi, zonele rezidenţiale din Miroslava, printre care şi cartierul odraslei lui Niţă, vor beneficia de perdele vegetale de arbori.

Programul destinat înfiinţării perdelelor de protecţie pe raza judeţului Iaşi are rol de reducere a efectelor negative pe care le au factorii climatici, cum ar fi seceta, vântul sau zăpada. Pentru acest an avem o solicitare din partea Primăriei Miroslava, pe care am şi onorat-o de altfel. Am întocmit deja documentaţia necesară pentru plantări, în perioada martie-aprilie, a unei suprafaţe de 20 de hectare de protecţie vegetală. Aceşti puieţi forestieri din speciile salcâmi şi tei sunt adresaţi atât posesorilor de terenuri publice cât şi persoanelor fizice ”, a spus Monica Pandelea, şefa Camerei Agricole Iaşi.

O „dulceaţă” de cartier

Mai mult, aşa-zisa perdea de arbori care va înconjura cartierul fiului lui Dan Niţă va cuprinde şi pomi şi arbuşti fructiferi sau mai bine zis câteva livezi de nuci, cătină şi merilor.

Ne dorim dezvoltarea unei microeconomii la nivel local, pentru că specile de puieţi forestieri plantate în cadrul acestor perdele de protecţie sunt şi unele care produc fructe şi care pot fi valorificate sau prelucrate la nivelul comunităţii, îmbunătăţind astfel veniturile din această localitate”, a mai spus Monica Pandelea.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 1 =