Postul Paştilor începe astazi. Este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi

0
63

Postul Paştilor începe luni, 19 februarie, şi durează până sâmbătă, 7 aprilie, inclusiv. Este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe și de aceea în popor e numit, în general Postul Mare, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului.
În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile Sfântului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfântului Dionisie al Alexandriei ş.a., unii posteau numai o zi sau două înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai
Ultima dintre cele şapte săptămâni de post deplin, Săptămâna Sfintelor Patimi, nu era integrată în postul Păresimilor, ci se socotea aparte.
Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi. După disciplina ortodoxă, se lasă sec în seara Duminicii izgonirii lui Adam din Rai şi se postește până în seara Sâmbetei din săptămâna Patimilor, inclusiv.
Durata de 40 de zile a Postului Paştilor se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară, referitoare la numărul patruzeci când este vorba de cercetarea şi pregătirea sufletului prin măsuri divine: Potopul a durat 40 zile, 40 de ani au rătăcit evreii în pustie, Moise a stat pe munte 40 zile pentru a primi Legea ș.a.
Postul Paştilor nu este numai cel mai lung şi mai important, dar şi cel mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe.
În general, postul Paștilor era mult mai aspru decât se ţine azi. Toate zilele erau de ajunare, adică abţinere completă de la orice mâncare şi băutură până la Ceasul al nouălea din zi, spre seară, în afară de sâmbete şi duminici, care erau exceptate de la ajunare.
Conform tradiţiei actuale a Bisericii, în cursul Postului Mare se posteşte astfel:
-în primele două zile – luni şi marţi din prima săptămână – se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau pentru cei mai slabi ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă;
-în primele trei zile – luni, marţi şi miercuri – şi ultimele două zile – vineri şi sâmbătă din Săptămâna Patimilor, la fel;
-miercuri în Săptămâna Patimilor se ajunează până seara, după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite, când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn;
-în tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână se mănâncă uscat o singură dată pe zi, seara, iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin;
-se dezleagă la vin şi untdelemn în următoarele zile: Sfinţii Patruzeci de Mucenici (9 martie), Joia Canonului Celui Mare, înainte şi după prăznuirea Bunei Vestiri (24 şi 26 martie), iar după unii şi în Joia Patimilor.
La praznicul Bunei Vestiri şi în Duminica Floriilor se dezleagă şi la peşte.
Pentru a trezi sufletele credincioşilor şi a le îndemna la căinţă şi smerenie, Biserica a hotărât, prin canoanele 49 Laodiceea şi 52 Trulan, ca în timpul Postului Mare să nu se oficieze Sfânta Liturghie decât sâmbăta, duminica şi de sărbătoarea Buneivestiri, iar în celelalte zile ale săptămânii să se săvârşească numai Liturghia Darurilor înainte sfinţite, care e mai potrivită pentru acest timp

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 3 = 1