Pregatiti cantarul, vin zile grele! „Zilele Recoltei Editoriale”, dedicate Centenarul Marii Uniri

0
48

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași va organiza în perioada 20 – 22 septembrie „Zilele Recoltei Editoriale”. Ajuns la cea de-a VI-a ediție, evenimentul va prezenta mai multe titluri de carte din partea a 14 edituri importante din Iași, precum Timpul, Convorbiri Literare, Junimea, Princeps, Dana ART, Vasiliana ‘98, ALFA, ARTES, Danaster, Cartea Românească, precum și tiluri de carte ale editurilor instituțiilor de învățământ superior din Iași, respectiv ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” și Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”.

Printre titlurile de carte care vor fi expuse se numără și volumul „Iaşi, leagăn al Unirii Neamului Românesc. 1916-1918: Reminiscenţe şi însemnări”, apărut anul acesta la Editurile Convorbiri Literare și Timpul, proiect finanțat în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași 2017-2020. Cartea reprezintă o reconstituire după manuscrisul nepublicat al autorului care se află la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale (Colecţia N. A. Bogdan, Mapa I, vol I-II, 404 file), completat cu câteva articole publicate de N. A. Bogdan în diferite periodice ale epocii, pe care îngrijitorii ediţiei, Liviu Papuc şi Olga Iordache, la sugestia prof.univ.dr. Ion Agrigoroaiei, le-au adăugat la manuscris.

De asemenea, cititorii vor descoperi și lucrări ale unor cunoscuți poeți, critici literari și profesori universitari din Iași: „Globalizare și identitate românească” de Nicu Gavriluță și Ioan Holban, „Trenul cu nori” de Alin Ghiorghieș, „Documentele Haosului” de Daniel Corbu, „Însemnări ieșene” (Editura Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T.Popa” – volumul conține și un dosar „Centenar” cu povești și amintiri din Marele Război ale medicilor scriitori), „Șapte trasee turistice tematice – Manual de Explorare Urbană”, coordonator lect.univ.dr. Mihai Bulai (Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”).

„Zilele Recoltei Editoriale” vor avea o dechidere oficială joi, 20 septembrie, la ora 12.00, în Parcul Copou. În cadrul evenimentului vor avea loc lansări de carte, întâlniri cu cititorii, recitaluri de poezie. Și la această ediție organizatorii vor acorda mai multe premii. Fiecare editură va propune  „Cartea editurii”, care va fi premiată de organizatori și care va participa la jurizarea „Cărții Anului”. De asemenea, se va acorda premiul „Cel mai bun proiect editorial”, precum și premii pentru categoriile „Cartea de poezie”, „Debut”, „Cartea Centenarului Marii Uniri”, „Cartea Zilelor Recoltei Editoriale 2018”. Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 12.00, în Parcul Copou.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 2 = 1