Primarul din Holboca sare in apararea lui Chirica: “Ma delimitez public de actiunile primarului Mihalache de a-l da jos pe Chirica”

0
58

Pornind de la inițiativa primarului din Schitu Duca, Mihai Mihalache “Mistretul”, de a derula o campanie de strângere de semnături pentru retragerea sprijinului politic și demiterea din funcție a președintelui interimar al Organizației Județene a PSD Iași, Mihai Chirica, vicepreședinte PSD la nivel național, primarul comunei Holboca, Gheorghe Ștefurac, s-a delimitat public de această acțiune pe care nu o vede nici oportună și nici statutară.

„Nu am fost de acord cu o parte din colegii mei de a retrage sprijinul politic al președintelui PSD Iași, Mihai Chirica, și nu am semnat nicio adresă sau alt document în acest scop. Nu aprob o astfel de acțiune inițiată de o parte din colegii mei de partid și consider că fiecare din membrii PSD are dreptul să-și spună opinia față de situația deosebită prin care trece partidul nostru. Cred că este momentul să depășim prin acțiuni concrete aceastră criză de imagine și de credibilitate prin care trece partidul nostru la nivel național. Nu consider oportună acțiunea primarului Mihai Mihalache și nu cred că astfel de inițiative fac bine partidului nostru. Mă delimitez public de această acțiune și îi rog pe colegii din PSD Iași să nu se folosească de numele meu, pentru că nu mi-am dat acordul pentru așa ceva. Nu doresc ca opinia publică ieșeană să fie manipulată cu inițiative pentru care eu nu mi-am dat acordul”, a declarat primarul Gheorghe Ștefurac.

În aceeași ordine de idei, primarul comunei Holboca a afirmat că sprijină orice demers care poate recâștiga încrederea electoratului ieșean și își reafirmă sprijinul pentru Guvernul PSD, condus de Sorin Grindeanu.

Cred că este momentul să ne concentrăm pe actul de guvernare. Cred că este momentul să recâștigăm, prin acțiuni concrete, încrederea românilor care ne-au dat votul pe 11 decembrie 2016. Am încredere că Guvernul PSD și Sorin Grindeanu sunt capabili să redea românilor prosperitatea și demnitatea, așa cum am promisi în campania electorală”, a mai declarat primarul comunei Holboca.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 2 =