Primii refugiati au intrat în România si au izbucnit în plâns când au aflat unde au nimerit

0
65

Au pătruns în România primii imigranţi, imediat după ce autorităţile din Ungaria au anunţat închiderea frontierelor pentru imigranți. Este vorba despre doi frați afgani care au trecut ilegal granița cu țara noastră, venind din Serbia. Ei au fost descoperiţi de poliţiştii în zona Beba Veche, la câţiva metri de frontiera cu Serbia. Numai că au avut parte de o surpriză în momentul în care s-au apucat să-i ia la întrebări pe refugiaţi. Când aceștiai şi-au dat seama că au ajuns în România, au început să plângă, scrie opiniatimisoarei.ro. Cei doi au fost preluaţi de poliţiştii de frontieră timişeni şi duşi la audieri. Şi în timpul acestora, cei doi fraţi au izbucnit în lacrimi şi le-au explicat poliţiştilor de frontieră ca ei nu aveau de gând să ajungă în România, că s-au rătăcit şi credeau că sunt în Ungaria. Printre hohote de plâns, au cerut să fie returnaţi în Serbia.

În 15 septembrie, la ora 16.45, poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului de Poliţie de Frontieră Sânnicolau Mare au observat, în timp ce intenţionau să intre ilegal în România, două persoane. S-a procedat la reţinerea acestora, iar în cadrul primelor cercetări s-a stabilit că sunt cetăţeni afgani. În cadrul primelor declaraţii, cei doi au precizat că s-au rătăcit pe teritoriul Serbiei şi că nu voiau să ajungă în România, fapt pentru care în acest moment sunt în procedura de readmisie”, a declarat pentru sursa citată Mihaela Leş, purtător de cuvânt Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Timiş.

Cei doi vor predaţi autorităţilor sârbe, în baza tratatului de readmisie, şi, cel mai probabil, odată ajunşi în ţara vecina, vor căuta o altă cale de a intra în Ungaria.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

95 − 93 =