Restrictii de circulatie în Ziua Drapelului National

0
53

Marți, 26 iunie, de la ora 9.30, la Iaşi va fi celebrată Ziua Drapelului Naţional. Ceremonialul se va desfăşura în Piaţa Tricolorului (în faţa Casei Pătrate, pe str. Anastasie Panu). La manifestările consacrate acestei sărbători vor participa reprezentanţi ai Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, oficialităţi locale și reprezentanţi ai clerului.
Organizarea manifestărilor va genera o serie de restricții de circulație. Astfel, între orele 8.30 și 11.00, în funcție de necesități, circulația rutieră va fi interzisă pe str. Anastasie Panu, între str. Palat (zona semafoarelor de lângă Școala „Gheorghe Asachi”) și str. Achim Stoia (Moldova Center). Circulația autovehiculelor va fi deviată pe liniile de tramvai.
Ziua Drapelului se sărbătoreşte în baza unei legi emisă în 20 mai 1998, care prevede organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice. Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat că Tricolorul – albastru, galben și roşu – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor. Constituţia din 1866 a României prevedea la articolul 124: „culorile Principatelor Unite urmează a fi Albastru, Galben şi Roşu”. Ordinea şi dispoziţia culorilor au fost stabilite de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 26 martie 1867.
Protocolul actual impune ca Drapelul României să fie arborat în mod permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

80 − 73 =