Schemă de ajutor de minimis pentru clădiri „verzi”

0
62

Municipalitatea ieşeană a iniţiat un proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea unei scheme de ajutor de minimis pentru contribuabilii bugetului local al Municipiului Iași care beneficiază, în anii fiscali 2019 – 2021, de reducerea impozitului pe clădiri pentru clădirile aflate în clasă energetică A şi care deţin o certificare oficială recunoscută la nivel național și internațional ca şi clădire „verde”.

Primarul Mihai Chirica a explicat că astfel se urmărește impulsionarea și diversificarea activităților economice, stimularea investițiilor în sectorul privat și îmbunătățirea nivelului de trai și condițiilor de viață. Scopul urmărit este dezvoltarea economico-socială dinamică și durabilă, protecția mediului înconjurător prin utilizarea rațională și eficientă a resurselor naturale, inclusiv măsuri de economisire a energiei și utilizarea unor surse de energie regenerabile. În aceste condiţii, se impune stimularea persoanelor juridice în vederea construirii de clădiri „verzi” sau de a aduce la acest nivel clădirile existente, acest fapt putând fi realizat prin aprobarea unei scheme de ajutor de minimis pentru acordarea unor facilități de natura reducerii impozitului pe clădiri datorat de persoanele juridice, diferenţiat, în funcție de niveluI de sustenabilitate al acesteia.

Facilităţi fiscale importante

La elaborarea schemei se are în vedere ca facilitatea să fie acordată în funcție de nivelul de sustenabilitate al clădirii cu efect asupra calității vieții în raport cu trei factori: de mediu, sociali și economici. Astfel, vor fi aplicate reduceri cu 50% a impozitului pe clădiri, fără a depăși 20.000 euro/an, în cazul în care clădirea deține un certificat de performanță energetică clasa A, precum și un certificat care atestă sustenabilitatea clădirii de nivelul 1, reduceri cu 35% a impozitului pe clădire, fără a depăși 20.000 euro/an, în cazul în care clădirea deține un certificat de performanță energetică clasa A, precum și un certificat care atestă sustenabilitatea clădirii de nivelul 2, precum şi reduceri cu 20% a impozitului pe clădire, fără a depăși 20.000 euro/an, în cazul în care clădirea deține un certificat de performanță energetică clasa A, precum și un certificat care atestă sustenabilitatea clădirii de nivelul 3.

Facilitățile fiscale vor viza atât clădiri existente, cât și clădiri nou construite și se vor aplica pe perioada 1 ianuarie 2019 – 30 decembrie 2021.

Proiectul este publicat pe site-ul Primăriei: http://www.primaria-iasi.ro/imagini-iasi/fisiere-iasi/1527062245-Proiect%20HCL%20minimis.pdf și va fi disponibil pentru informare publică timp de 30 de zile lucrătoare.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 1 = 9