Sediul „Tele M” a fost vândut cu 800.000 de lei. Cumpărător este un transportator din Vaslui

1
65

Lichidatorul companiei Hala Centrală, deţinută de omul de afaceri Dănuţ Prisecariu, a reuşit să valorifice toate proprietăţile importante din patrimoniu, în cadrul procedurii de faliment. Una din cele mai recente tranzacţii îl are ca personaj principal pe un om de afaceri vasluian, patron al unui restaurant şi al autogării din Vaslui, sustin jurnalistii de la Ziarul de Iasi. Ioan Acatrinei, patronul societăţii Rotrans SRL, a participat în calitate la de unic ofertant o licitaţie organizată de lichidatorul judiciar Management Reorganizare Lichidare şi a achiziţionat clădirea din Copou în care funcţionează sediul televiziunii locale Tele M.
Preţul de adjudecare a fost acelaşi cu preţul de pornire a licitaţiei, respectiv de circa 800.000 lei fără TVA, sumă ce reprezintă 65% din valoarea de evaluare. Clădirea are o suprafaţă construită de 370 mp, este compusă din „birou director, secretariat, redactor şef, sală de şedinţe, (…) regie şi echipament emisie”, potrivit descrierii din planul de reorganizare. La licitaţiile precedente, nu au existat ofertanţi interesaţi să achiziţioneze clădirea. Firma Rotrans SRL, la care inginerul Ioan Ancatrinei deţine circa 93,3% din acţiuni, are ca obiect de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. Potrivit site-ului Ministerului de Finanţe, compania înfiinţată în anul 1991 şi a avut în 2015 o cifră de afaceri de 1,85 milioane lei şi un profit net de 400.000 lei, fără să declare angajaţi. În 2014, au fost declaraţi 13 salariaţi, cifra de afaceri a avut un cuantum de 1.47 milioane lei, iar profitul net a fost la jumătate din cel de anul trecut. Totodată, o cunoscută companie de transport persoane din Iaşi, Ami Turing, a achiziţionat la o licitaţie a firmei Hala Centrală un teren de 794 mp pe care societatea lui Dănuţ Prisecariu îl deţinea pe strada Golia. Preţul de achiziţie a fost de 791.000 lei fără TVA, ceea ce reprezintă 75% din valoarea de evaluare. După vânzarea ultimelor active importante, în patrimoniul Hala Centrală au mai rămas echipamente şi birotică ce au o valoare de evaluare de 15.900 lei fără TVA, dar acestea nu au prezentat interes nici când preţul a coborât la 55%.
Radu SEICARU

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

41 − 36 =