Semnal de alarma tras de ieseanul Liviu Bratescu: Patrimoniul României, în pericol sub guvernarea PSD

0
55

Marţi, 6 septembrie, a avut loc, la Palatul Parlamentului, prima reuniune a Comisiei de Cultură, Culte şi Minorităţi din cadrul Partidului Naţional Liberal. Prezent la eveniment, Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a atras atenţia asupra problemelor existente în acest domeniu, în special în privinţa patrimoniului cultural, şi, totodată, a subliniat importanţa reapropierii PNL de personalităţile culturale ale României.

Coordonatoul comisiei, cercetător dr. Liviu Brătescu, prim-vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean Iaşi şi consilier judeţean, a supus dezbaterii o serie de propuneri şi obiective necesare a fi urmărite pentru buna activitate a comisiei. Au fost discutate principalele probleme cu care se confruntă instituţiile de cultură, iar specialiştii PNL au identificat propuneri concrete, care să fie puse în aplicare, fie prin proiecte, fie prin amendamente la legile existente sau la cele supuse spre dezbatere publică.

Partidul Naţional Liberal este principalul partid din România care urmăreşte protejarea patrimoniului naţional. PSD, prin atitudinea şi acţiunile întreprinse în mod constant, demonstrează că nu are nici viziunea necesară, nici interesul şi, cu atât mai puţin, buna voinţă de a pune, mai presus de orice, valorile culturale ale României.

Sunt uluit de modalitatea în care guvernul Tudose se raportează, chiar în aceste zile, la patrimoniul naţional. Declaraţiile prim-ministrului pe subiecte precum Roşia Montana sau opera lui Brâncuşi, Cuminţenia Pământului, ne fac să ne punem serios întrebarea: «În ce ţară trăim?». Cu siguranţă, nu într-una europeană, care, în această perioadă, să celebreze Zilele Europene ale Patrimoniului, aşa cum se întâlmplă în toate celelalte. Din spusele domnului premier Tudose, înţelegem că ţara noastră nu mai trebuie să deţină obiective de interes înscrise în patrimoniul UNESCO, doar «nu putem să declarăm toată România o arie protejat㻓, a afirmat coordonatorul Comisiei de Cultură, Culte şi Minorităţi PNL, dr. Liviu Brătescu.

De remarcat este faptul ca si la nivel local, situatia este asemanatoare, la conducerea Directiei Judetene de Patrimoniu Iasi fiind numit un functionar aservit PSD, nu intereselor patrimoniului national.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

67 + = 73