Tot ce trebuie sa stii despre înscrierile în creșele din Municipiul Iași

0
68

Primăria Municipiului Iași și Direcția Creșe continuă pregătirile pentru redeschiderea în cele mai bune condiții a creșelor din oraș, precum și pentru înscrierile pentru locurile disponibile. Redeschiderea creșelor va deveni posibilă în funcție de evoluția pandemiei COVID-19, abia după ce riscurile de infectare vor fi reduse la minim, în funcție de deciziile care vor fi luate la nivel național. Până atunci, Primăria Municipiului Iași va face toate reparațiile și dotările necesare și va achiziționa stocuri de materiale de igienizare și dezinfecție, precum și măști și mănuși de protecție, astfel încât reluarea activității să se facă în condiții cât mai sigure.

În prezent, Direcția Creșe dispune de 959 de locuri în cele 11 creșe deschise, din care 601 sunt disponibile pentru înscrieri, iar 358 sunt rezervate copiilor reînscriși. Spre comparație, în luna iunie a anului trecut, în perioada de înscrieri erau disponibile 325 de locuri, ceea ce înseamnă că în acest an vor fi libere cu 276 de locuri mai mult decât în 2019. La cele 959 de locuri se vor adăuga 100 de locuri la Creșa nr. 1, unde în prezent se desfășoară lucrări de modernizare și extindere, lucrări care vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an.

Cele 601 locuri disponibile sunt repartizate astfel:

– Creṣa nr. 2 – 48

– Creṣa nr. 6 – 20

– Creṣa nr. 8 – 65

– Creṣa nr. 9 – 60

– Creṣa nr. 10 (la care s-au încheiat recent lucrări de modernizare) – 80

– Creṣa nr. 14 – 31

– Creṣa nr. 15 – 50

– Creṣa nr. 19 – 55

– Creṣa nr. 24 – 29

– Creṣa nr. 25 – 66

– Creṣa Municipală (amenajată în 2019 la fostul Hotel Municipal) – 97

Amplasarea creșelor este disponibilă aici: https://directiacrese-iasi.ro/harta-creselor/.

Până la noi informații și decizii privind data redeschiderii creșelor, Direcția Creșe a elaborat criteriile de departajare la înscriere. În funcție de opiniile exprimate de părinți, aceste criterii pot suferi îmbunătățiri. Indiferent de eventualele modificări, conducerea Primăriei Municipiului Iași îi asigură pe ieșeni că fiecare caz în parte va fi analizat cu atenție și responsabilitate maxime și că vor fi căutate soluții pentru fiecare solicitare.

Principala noutate adusă de proiectul acestui regulament de înscrieri vizează arondarea zonelor Municipiului Iași în funcție de creșele existente. Concret, Municipiul Iași a fost împărțit în 11 zone, care cuprind toate creșele existente în prezent.  

Arondarea este următoarea:

– Creșa nr. 1 (după redeschidere) – Bularga – Zona Industrială

– Creṣa nr. 2 – Frumoasa – Bucium

– Creṣa nr. 6 – Centru

– Creṣa nr. 8 – Moara de Vânt – Tătărași – Aviației

– Creṣa nr. 9 – Alexandru cel Bun

– Creṣa nr. 10 – Centru

– Creṣa nr. 14 – Copou – Păcurari

– Creṣa nr. 15 – Galata – Mircea cel Bătrân

– Creṣa nr. 19 – Nicolina – CUG

– Creṣa nr. 24 – Dacia

– Creṣa nr. 25 – Păcurari

– Creṣa Municipală – Țicău – Sărărie

Dacă într-o creșă vor rămâne locuri libere după ce va prelua solicitările din zona arondată, atunci acestea vor fi folosite pentru soluționarea cererilor din alte zone, în funcție de criteriile menționate.

Criteriile de departajare:

  1. Situaţia ocupaţională a părinţilor:
  1. Ambii părinţi să aibă loc de muncă – 10 (5+5) puncte
  2. Un părinte lucrează – 5 puncte

iar al doilea părinte are contract de muncă suspendat 0-5 puncte, calculate astfel:

  • reluarea activității înainte de luna octombrie 2020 – 5 puncte
  • reluarea activității din luna octombrie 2020 – 4 puncte
  • reluarea activității din luna noiembrie 2020 – 3 puncte
  • reluarea activității din luna decembrie 2020 – 2 puncte
  • reluarea activității din luna ianuarie 2021 – 1 punct
  • reluarea activității după 1 februarie 2021 – 0 puncte
  1. Părintele unic să aibă loc de muncă – 10 puncte

părinte unic cu raport de muncă suspendat – 0-10 puncte, calculate astfel:

  • reluarea activității înainte de luna octombrie 2020 – 10 puncte
  • reluarea activității din luna octombrie 2020 – 8 puncte
  • reluarea activității din luna noiembrie 2020 – 6 puncte
  • reluarea activității din luna decembrie 2020 – 4 puncte
  • reluarea activității din luna ianuarie 2021 – 2 puncte
  • reluarea activității după 1 februarie 2021 – 0 puncte

Punctajul se acordă pe baza datelor cuprinse în adeverința de serviciu sau în decizia de suspendare a contractului individual de muncă.

În cazul reînceperii activității înainte de data stabilită prin decizia de suspendare, punctajul se acordă conform datelor înscrise în cererea aprobată de conducerea societății/instituției (se va preciza data de reîncepere a activității).

 

  1. Număr de copii în întreţinere, în afara celui pentru care se solicită înscrierea:

1 copil – 1 punct

2 copii – 2 puncte

3 copii sau mai mulți – 3 puncte

  1. Domiciliul părinților:

Domiciliul stabil în Iași: mama – 6 puncte

Domiciliul stabil în Iași: tata – 6 puncte

Domiciliul stabil în Iași a părintelui unic – 12 puncte

Viză reședință: mama – 2 puncte

Viză reședință: tata – 2 puncte

Viză reședință: părinte unic – 4 puncte

  1. Alte criterii pentru care se acordă puncte:

Fraţi înscrişi în aceeaşi creşă – 1 punct

Fraţi înscrişi în grădiniţa din proximitatea creşei – 1 punct

Copii gemeni / tripleţi (se va completa câte un dosar pentru fiecare copil) – 1 punct

Bunicii indisponibili – 2 puncte

Pentru a beneficia de cele 2 puncte este necesar să se facă dovada că niciun bunic nu este disponibil pentru a sta cu minorul, din următoarele posibile motive: sunt angajați, suferă de probleme grave de sănătate, sunt decedați, nu locuiesc în Municipiul Iași. Dovada acestei situaţii se va face cu înscrisuri: copii după cărţile de identitate, certificate de deces sau de handicap, în funcţie de situaţie.

Important!

  1. Pentru evitarea situațiilor în care sunt folosite vize de reședință în mod abuziv și se declară un domiciliu fictiv, la înscriere se va verifica corespondența dintre adresa din cartea de Identitate, titularul de drept al locuinței de la acea adresă și calitatea pe care o deține posesorul de viză de reședință cu proprietarul locuinței. Această verificare va fi efectuată atât în bazele de date ale Direcției Generale Economică și Finanțe Publice Locale și ale Direcției Locale de Evidență a Persoanelor, respectând normele și condițiile privind protecția datelor cu caracter personal. Dacă aceste date nu se corelează, atunci dosarul va fi respins.
  2. La aceste înscrieri nu se solicită certificat fiscal.
  3. Admiterea se va face la creșa la care s-a depus dosarul sau la cea care reprezintă a doua opțiune.
  4. În situația părinților care reîncep activitatea după data de 31 ianuarie 2020, dosarul va fi acceptat, se va puncta conform criteriilor de mai sus și va fi inclus pe lista de așteptare.
  5. Având în vedere că toate creșele aparțin Municipiului Iași, vor avea întâietate la ocuparea locurilor cetățenii cu domiciliul stabil în Municipiul Iași.

Condiţii eliminatorii:

  1. a) Nu pot fi înscrişi / reînscrişi la creşă copiii care urmează să împlinească 4 ani în timpul anului şcolar pentru care se face înscrierea / reînscrierea. Nu vor primi loc la creșă copiii care vor împlini 4 ani până în data de 31 august 2020.
  2. b) Ambii părinţi fără loc de muncă / părinte unic fără loc de muncă Important!

Pentru anul școlar 2020-2021 cazurile de risc educațional care se vor încadra în criteriile stabilite prin proiectul european cu finanțare nerambursabilă POCU „Școala DA!” vor putea beneficia, în limita locurilor disponibile, de locuri la Creșa nr. 14 din str. Toma Cozma nr. 5A.

Criteriile de admitere au în vedere în special părinții care sunt studenți, elevi, familiile monoparentale, familiile cu venituri mici, cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale, sunt instituționalizați, provin din familii în care unul dintre părinți sau ambii sunt plecați de acasă, sunt reveniți din străinătate, provin din familii cu un nivel scăzut de educație al părinților etc.

De asemenea, atragem atenția asupra faptului că Primăria Municipiului Iași vine în sprijinul familiilor de ieșeni care beneficiază de serviciile unei bone. Concret, în virtutea prevederilor unei Hotărâri de Consiliu Local votate pe 29 mai, familiile care au astfel de angajate cu forme legale vor primi ajutoare financiare de la municipalitate. Programul va fi gestionat prin Direcția de Asistență Socială (DAS) și se aplică în conformitate cu Legea nr. 35 / 2020 privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă. De acest ajutor pot beneficia persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară și ale căror venituri sunt de până la 3.500 de lei pe membru de familie.

Acte necesare înscrierii copilului în creşă:

  1. Cererea de înscriere (formular tipizat).
  2. Adeverinţă de serviciu pentru fiecare dintre părinţi sau decizia anuală de impunere pentru PFA (aceste documente atestă faptul că părinții au loc de muncă).
  3. Copie după certificatul de naştere al copilului.
  4. Copie după certificatul de căsătorie, dacă este cazul.
  5. Copie de pe actele de identitate ale părinţilor / reprezentanţilor legali, certificatele de naştere ale fraţilor minori, adeverințe de la grădiniță pentru frați şi, după caz, copie a hotărârii de plasament sau de încredinţare în vederea adopţiei.
  6. Copie după certificatul de deces / sentinţa de divorţ, definitivă şi irevocabilă, pentru părintele unic / hotărâre de plasament.
  7. Copie după sentinţa de încredinţare a copilului.
  8. Copie după actul doveditor privind suspendarea raportului de muncă (decizie).
  9. Pentru părinții aflați în concediu de îngrijire a copilului care doresc reîntoarcerea la serviciu înainte de finalizarea concediului se va depune o cerere aprobată de conducerea societății / instituției în care se va preciza data de reîncepere a activității.
  10. Alte acte justificative în funcţie de situaţia descrisă în cerere, pentru a putea beneficia de punctajul acordat conform criteriilor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

38 − 32 =