Un nou regulament pentru lucrările de construcție in municipiul Iasi. Conditii draconice impuse de primarul Chirica

0
54

Iasul are, de ieri, un nou regulament privind lucrările de construcție din oraș. Dezvoltatorii imobiliari sunt obligați astfel să adopte o serie de măsuri pentru reducerea poluării cu praf.
Conform acestui regulament amintit, șantierele au fost împărţite în trei categorii în funcţie de posibilul impact asupra mediului: cu risc scăzut (construire / demolare casă familială cu maximum două apartamente), cu risc mediu (proiecte de dezvoltare implementate pe o suprafaţă de teren de până la 2.000 metri pătrați, zone rezidenţiale cu locuinţe colective şi / sau funcţiuni complementare zonei de locuit) şi risc ridicat (proiecte de dezvoltare implementate pe o suprafaţă de teren de peste 2.000 metri pătrați, construirea de ansambluri rezidenţiale sau industriale).
În acest sens au fost prevăzute măsuri, recomandări şi obligaţii. Astfel, pentru fiecare tip în parte sunt stabilite mai multe măsuri printre care ridicarea de bariere în jurul activităţii cu praf, utilizarea soluţiilor speciale care măresc eficienţa apei în fixarea prafului, interzicerea focului în aer liber, elaborarea unui plan pentru şantier, curăţarea şi spălarea roţilor vehiculelor la plecarea din şantier sau acoperirea cu prelate a vehiculelor descoperite. În cazul șantierelor cu risc ridicat de poluare regulamentul prevede existenţa unor aparate de măsurare a poluării cu praf, atât în interiorul, cât şi în exteriorul şantierului. Instrumentele menționate vor furniza date care vor putea fi descărcate în timp real de municipalitate. Zonele cu depăşiri ale emisiilor particulelor de praf se vor marca cu panouri vizibile marcate „Zonă periculoasă”, unde se va menţiona tipul de poluant şi impactul asupra sănătăţii populaţiei.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 53 = 54