VIDEO. Hărţuiţi si amendati de Poliţia Locală din Iaşi, pentru abateri inventate. Abuz cu premeditare comis de poliţiştii lui Grumeza

0
47

Un agent de la Poliţia Locală a comis un abuz greu de imaginat, pe parcursul mai multor luni, cu acceptul tacit al conducerii instituţiei * poliţistul a aplicat zeci dacă nu chiar sute de amenzi pe contravenţii închipuite, după ce a stat la pândă luni de zile pe o arteră neintrodusă în nomenclatorul de străzi şi fără reglementări de circulaţie * pentru a-şi pune planul în operă, poliţistul, care în mod normal era în patrulare, a venit la locul faptei de mai multe ori, de unul singur, intrând pe sens interzis cu girofarul şi semnalele acustice în funcţiune sau staţionând cu maşina pe trotuare

Petiţiile publice iniţiate de ieşeni privind desfiinţarea Poliţiei Locale mai pot să-şi adauge un fundament la lunga listă de motive pentru care oamenii doresc să nu mai plătească din bani publici sute de indivizi care nu fac nimic pentru contribuabili, ci numai împotriva interesului public. Un caz revoltător îl are ca protagonist pe poliţistul local Maricel Diaconu, acelaşi despre ale cărui abuzuri emoţionale comise asupra unei fetiţe au scris şi reporterii „Evenimentul Regional al Moldovei” în articolul „Stradă blocată abuziv şi copii traumatizaţi de poliţiştii locali”. Imediat după acest articol, în care reporterii sancţionau abuzurile angajatului Poliţiei Locale, şeful acestuia, Georgel Grumza, a luat act de situaţie, a promis că va verifica aspectele semnalate. Cu toate acestea, poliţistul a recidivat, făcându-şi din strada care mărgineşte Parcul Guliver un post fix de pândă pentru prinderea unor contravenienţi fără vină.

Strada pe care Primăria nu a montat indicatoare rutiere

Practic, agentul Maricel Diaconu a ales cu bună ştiinţă să comită un abuz împotriva a sute de ieşeni care tranzitează acea zonă, să îi hărţuiască cu semnalele sonore ale maşinii din dotare şi să-i amendeze abuziv, doar pentru a-şi îndeplini o normă de amenzi. Cu fiecare prilej oferit de lipsa de acţiuni concrete pe linia asigurării serviciului de ordine publică, acest poliţist se retrăgea în umbra parcului Junimea şi se punea la pândă în aşteptarea şoferilor care se angajau în pătrunderea spre zona de parcări de reşedinţă dinspre strada Gheorghe Săulescu. Ei bine, aceste amenzi aplicate şoferilor care făceau acest lucru sunt total ilegale, în condiţiile în care nu există reglementare de circulaţie privind accesul interzis, abatere pe care agentul Poliţiei Locale a sancţionat zeci de şoferi. La momentul verificării în teren a situaţiei existente, reporterii „Evenimentul Regional al Moldovei” au identificat un semn neomologat privind „Accesul interzis”, confecţionat din carton şi prins de un cetăţean oarecare cu un cui de un copac, dispus la intersecţia dintre strada Săulescu şi artera în cauză, care nu a fost prinsă în nomenclatorul de străzi. indicator rutier fals-1000

În mod normal, un astfel de semn, dacă ar fi fost prins oficial în reglementarea circulaţiei pe acea zonă, ar fi fost dispus la accesul pe strada Săulescu, în capătul căreia sunt aplicate doar semnele de „Stop” şi cel privind interzicerea virajului dreapta spre strada Gându/Costache Negruzzi. Pentru a întări cele constatate de reporteri, conducerea SC Servicii Publice, singura societate care este abilitată să monteze, prin notă de comandă, indicatoare de circulaţie pe raza municipiului Iaşi, a precizat că în acea zonă nu au montat niciun semn de circulaţie. „În ultimii 4 ani, SC Servicii Publice nu a primit nicio notă de comandă şi nu a montat niciun indicator de circulaţie în acea zonă. La verificarea în teren, am constatat existenţa unui semn de circulaţie din material plastic, montat cu cuie pe un arbore, lucrare neautorizată, ce nu este executată de societatea noastră”, a declarat Laurenţiu Ivan, directorul SC Servicii Publice SA. Practic, poliţistul Maricel Diaconu a aplicat amenzi în baza unui indicator fals, care putea fi pus acolo de orice riveran, ori alt ieşean, fără avizul Comisiei de Circulaţie. Se pare că acest semn i-a convenit poliţistului, chiar dacă se vedea de la o poştă făcătura, în condiţiile în care şi-a făcut norma de amenzi pe linie rutieră, acesta fiind în patrulare pe linie de siguranţă publică. Mai mult, locatarii din zonă susţin că poliţistul obişnuieşte să parcheze maşina de serviciu pe locurile închiriate de riverani şi să lipsească, uneori şi câte 30 de minute sau câte o oră, în subsolul pizzeriei Mamma Mia, în exerciţiul funcţiunii fiind.1hartuiti1-1000

A căzut în propria cursă

Odată lămurit acest prim abuz al poliţistului local, acela de a aplica amenzi de circulaţie pe o stradă fără reglementări oficiale de circulaţie, se impune clarificarea celorlalte abuzuri comise de angajatul lui Georgel Grumeza. Aşa cum se observă şi din dovezile aflate în posesia reporterilor „Evenimentul Regional al Moldovei”, poliţistul intră pe acelaşi sens interzis pentru a-şi lua locul în dispozitiv şi staţionează pe trotuar. Or, potrivit legii, „poliţistul local pe timpul desfăşurării activităţilor specifice cu autoturismul de serviciu are obligaţia de a respecta prevederile O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice”. „Agentul a ajuns în acea zonă, de fiecare dată, la sesizările locatarilor, adresate direct prin secretariatul instituţiei (n.r. pentru sesizările cetăţenilor există Dispeceratul Poliţiei Locale nu secretariat), cum că se blochează traficul în zonă. Cu siguranţă, colegul meu, dacă a aplicat amenzi, a avut temei legal. Cei care se simt lezaţi de măsurile aplicate de poliţist pot depune contestaţie al Judecătorie”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.
În ce priveşte folosirea în exces a girofarului şi semnalelor acustice din dotarea maşinii de patrulare, şefii poliţistului local susţin că acestea sunt folosite doar în cazurile de intervenţii rapide. Agentul Diaconu nu era implicat însă în reţinerea vreunui infractor sau în vreo urmărire, astfel încât să apeleze la aceste mijloace, gestul acestuia fiind categorisit ca un abuz. „În situaţiile de urgenţă sau în cele în care, pentru a aplica prevederile legale faţă de o persoană sau mai multe, ce impune o intervenţie rapidă, poliţistul local poate pătrunde cu autoturismul pe arterele de circulaţie cu accesul interzis sau poate opri autoturismul pe trotuar, folosind mijloace de avertizare luminoase şi sonore”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.

Or, în acţiunile întreprinse de poliţistul local Maricel Diaconu, a fost vorba preponderent de minori şi femei în etate, singurul scop al folosirii girofarului fiind acela de intimidare. „Agentul Maricel Diaconu este detaşat la Ordine şi Linişte Publică, dar orice poliţist local poate interveni pentru fluidizarea traficului, acolo unde se impune”, a mai spus Daniel Ungureanu. De la fluidizarea traficului şi până la amendarea în mod constant, premeditat şi abuziv a şoferilor care accesează această arteră este cale lungă. În aceste condiţii, toate amenzile date de poliţistul local sunt nule de drept, iar el ar trebui cercetat pentru abuz în serviciu.

În ultimii 4 ani, SC Servicii Publice nu a primit notă de comandă şi nu a montat niciun indicator de indicator de circulaţie în acea zonă” – Laurenţiu Ivan, directorul SC Servicii Publice SA

Ssursa: Evenimentul

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

42 − 41 =