Vinerea Mare devine oficial zi liberă pentru români. Președintele Iohannis a promulgat legea

0
58

Vinerea Mare devine oficial zi liberă pentru români; Președintele Iohannis a promulgat legea care prevede o nouă zi liberă pentru românii de la stat. Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de 42 de senatori şi deputaţi din întreg spectrul politic şi a fost adoptată de Parlament în regim de urgență.

Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de promulgare a legii. Proiectul de lege inițiat de deputați UDMR, PSD, PNL, PMP și minorități a trecut de plenul Senatului și de plenul Camerei Deputaților în decurs de două săptămâni.

Inițiatorii precizează că Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi din de vineri dinaintea Paștelui și astfel ultima vineri din Postul Mare, care se mai numește  Vinerea seacă, pentru că mulți români au obiceiul de a ține post negru.

Inițiatorii mai menționează că, la nivelul statelor membre UE, Vinerea Mare este sărbătoare în: Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Grecia, Spania, Portugalia, Suedia, Finlanda, Slovenia, Cehia, Bulgaria, Danemarca, Lituania, Estonia, Malta, Cipru, Luxemburg, fiind zi oficială de sărbătoare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

63 + = 64