Ce vremuri trăim! Când zici că ai văzut totul în politica românească, hop! apare Alexandru Muraru – un soi de Pristanda, dar upgradat cu discurs de lacheu regal cu batistuta-n piept, fraze meșteșugite în limbaj de lemn johannisian și un aer de superioritate morală cât Palatul Victoria. Iar de data asta, ne anunță solemn că „alege echitatea în locul privilegiilor”. El- Muraru! Cel care a prins curajul reformei tocmai după ce a învățat că “echitatea” dă bine în sondaje și pe Facebook-ul de cloacă politică.
„Clasa politică trebuie să aleagă echitatea în locul privilegiilor. Este momentul adevărului: ori continuăm să hrănim un sistem inechitabil și risipitor, ori avem curajul să îl reformăm și să redăm oamenilor încrederea că politica lucrează pentru ei”, a declarat Alexandru Muraru.
Domnul deputat ne vorbește grav, ca de la tribună ONU, despre un „moment al adevărului”. Ca și cum tocmai el, purtătorul flăcării galben-liberale, a descoperit nedreptățile care macină țara și, ce să vezi, e gata să le înfrunte cu o „fermă responsabilitate”. Unde era această responsabilitate când partidul domniei sale inventa posturi pentru rude, prieteni și verișori prin ministere? Probabil la reîncărcat, ca o baterie morală pe jumătate.
„Reformăm pensiile speciale!”
Cu viteza melcului beat achesează la o schemă de „reducere etapizată” până în 2035. Adică vom trăi să vedem acea „echitate” cam pe când se pensionează și Muraru însuși, eventual cu o pensie specială din altă epocă politică. Dar ce contează? Important e că se „scade gradual”, să nu le vină magistraților cafeaua pe nas de la șoc.
„Reducem sinecurile!”
Minunat! Ce declarație curajoasă, rostită cu vocea tremurândă a unui Robin Hood de birou. Se taie 5.000 de posturi de consilieri personali. Și cei 7.000 rămași? O să-i redistribuiți în alte birouri, sub alte denumiri, cu alte sporuri „de echitate”, nu? Că doar „statul slab și suplu” înseamnă, de fapt, statul în care clientela e mai discretă.
„Companii de stat eficiente!”
Desigur. După ce v-ați pus toți colegii în consilii de administrație și ați dat cu pixul salarii obscene, vă amintiți acum brusc de „performanță”. În mod sigur, primul criteriu de angajare în aceste companii reformate va fi *meritocrația*. Sau, cum se mai zice prin PNL, “ruda cuiva cu carnet galben”.
„Discurs populist? Nu, noi suntem poporul însuși!”
Muraru nu se lasă. Îi mustește corectitudinea politică în fiecare por. Se luptă, cică, cu „extremiștii” care “urlă împotriva schimbării”. Dar să fim serioși: când un partid care a stat pe butoiul cu privilegii 30 de ani se apucă brusc de morală fiscală, înseamnă că simte că vine scadența la urne. Și când vin alegerile, până și Pristanda devine reformist.
România are nevoie de reforme, nu de lozinci reciclate
„Nu este prima dată când extremiștii devin frână în calea modernizării și cutie de rezonanță pentru interese obscure. Când AUR urlă împotriva schimbării, înseamnă că România este pe drumul cel bun. Pachetul 2 de reforme este despre respect pentru banul public, despre eliminarea privilegiilor și despre așezarea statului de partea cetățenilor. Este un test de maturitate pentru întreaga clasă politică. România are nevoie de aceste măsuri acum, nu peste alți 35 de ani. Dacă alegem echitatea, alegem viitorul. Dacă rămânem blocați în privilegii, alegem stagnarea”, a conchis Muraru.
Desigur că trebuie reforme. Dar a vorbi despre „așezarea statului de partea cetățeanului” în timp ce statul plătește în continuare armate de bugetari de partid, sinecuri de lux și „centre de excelență” în absolut nimic — asta e comedie națională.
Alexandru Muraru e doar încă un exemplu de politician care vine cu „viitorul” pe buze și cu trecutul bine îngropat sub stratul gros de ipocrizie. Iar dacă Pristanda își număra steagurile, Muraru își numără postările de Facebook și like-urile din echipă, convins că reforma reală începe cu un comunicat de presă și se termină cu o ședință de partid.
Dar să nu fim răi. Poate chiar crede ce spune. Sau poate, ca orice parvenit politic care și-a dat seama că discursul anti-privilegii vinde bine la publicul obosit, doar își joacă rolul. Cu patos, cu ambiție, cu acel ton serios de băiat care s-a trezit prea târziu la realitatea statului pe care l-a întreținut cu jâmbetul slinos pe bot.
Aoleu, reformă în România? Să fim serioși: e fix ca Pristanda când se jură că are doar 11 steaguri în loc de 14. Numai că acum, steagurile sunt posturi la stat, iar Pristanda se dă expert în echitate fiscal..în fapt un alt nesimțit cocoțat artificial pe scara socială.
Paul LOVIN