Local

Autostrada Unirii A8: CNSC a respins o contestație la documentația pentru tronsonul Iași – Ungheni

By Redacția

January 30, 2026

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația depusă de compania Elektra împotriva documentației de atribuire a contractului pentru tronsonul 4 al Autostrăzii Unirii A8, între Iași și podul peste Prut de la Ungheni. 

Hotărârea CNSC confirmă validitatea documentației întocmite de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), în forma sa actuală, permițând continuarea procedurii de evaluare a ofertelor depuse pentru ultimul tronson al autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni.

Este a doua oară când CNIR încearcă să ducă la capăt licitația pentru acest sector. Anterior, compania a fost nevoită să anuleze două proceduri de achiziție, pentru tronsoanele 4 și 5, tot din cauza contestațiilor la documentație. Între timp, cele două tronsoane au fost comasate într-un singur lot, iar caietul de sarcini a fost refăcut pentru a permite finanțarea prin programul european SAFE, destinat inclusiv infrastructurii cu utilizare militară.

Pentru contractul de construire a tronsonului 4, CNIR a primit opt oferte, din partea unor constructori și asocieri importante din România și din străinătate. Printre aceștia se numără Construcții Erbașu, AKTOR, Cengiz, FCC Construction, Concelex, dar și asocieri internaționale conduse de Danlin XXL, Far Foundation sau Itinera.

Tronsonul vizat are o lungime de 15,5 kilometri, între DN 24 (Iași) și podul peste Prut de la Ungheni, la granița cu Republica Moldova. Valoarea estimată a contractului este de 4,7 miliarde de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Security Action for Europe (SAFE).

Un element de noutate îl reprezintă segmentul de aproximativ 5 kilometri de autostradă care va fi construit pe teritoriul Republicii Moldova – primii kilometri de autostradă din această țară –, România urmând să ducă Autostrada Unirii dincolo de Prut. În plus, CNIR va acorda punctaj suplimentar ofertantului care își asumă finalizarea în 18 luni a sectorului de 2,77 km dintre nodul rutier Golăiești și podul peste Prut.

Durata totală a contractului este de 46 de luni: 10 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor. Pe traseu sunt prevăzute 14 poduri și pasaje, două tuneluri – cel mai lung, de la km 83, având 1.760 de metri – și două noduri rutiere: unul de perspectivă, pentru legătura cu Spitalul Regional și Aeroportul Iași, și nodul Golăiești.

Contractul ar urma să fie semnat până la finalul lunii mai, potrivit declarațiilor anterioare ale directorului general al CNIR, Gabriel Budescu. Acesta a precizat că, prin programul SAFE, vor fi finanțate atât sectorul Pașcani – Siret (A7), cât și Pașcani – Ungheni (A8), inclusiv componenta de pe teritoriul Republicii Moldova, care va cuprinde și un nod multimodal și un drum de legătură.

România a primit deja undă verde din partea Comisiei Europene pentru proiectele propuse la finanțare prin SAFE, primele fonduri urmând să fie alocate în luna martie. Prin acest program, România beneficiază de un buget total de 16,68 miliarde de euro.

Marius GAVRILESCU