Local

Bergi Vosganian, tatăl lui Varujan Vosganian, a murit la vârsta de 89 de ani

By Redacția

July 26, 2016

Bergi Vosganian, tatăl fostului ministru liberal Varujan Vosganian, s-a stins din viaţă duminică, 24 iulie, la vârsta de 89 de ani. Acesta se afla internat la Spitalul Judeţean Sfântul Pantelimon din Focşani.

Înmormântarea lui Bergi Vosganian va avea loc marţi, 26 iulie, la Cimitirul armean din Focsani, în prezența unui sobor de preoți condus de P.S. episcop Datev Hagopian, întîistătătorul Arhiepiscopiei armene din România. De asemenea, la funeralii este aşteptat să participe şi ambasadorul Armeniei la Bucureşti.

Bergi Vosganian s-a născut la 9 iulie 1927, la Galați. Câțiva ani mai târziu, împreună cu familia, s-a mutat la Focșani unde a trăit tot restul vieții sale.

Părinții săi erau născuți în Imperiul Otoman, fiind supraviețuitori ai genocidului îndreptat împotriva armenilor. Tatăl său, Garabet Vosganian, născut în Afyonkarahisar, a fost unul dintre slujitorii devotați ai Biserici Armene, ca dascăl și dirijor de cor, fiind și autorul unor transcripții muzicale din creațiile arhimandritului Komitas și ale lui Makar Yekmalian.  Mama sa, Arșaluis Terzian, născută la Constantinopol, a dat fiului său o educație aleasă, Bergi Vosganian având o stăpânire perfectă a limbii și grafiei armene.

Absolvent al Universității de Agronomie din București, Bergi Vosganian a activat tip de patru decenii în domeniul viticulturii, fiind unul dintre cei mai apreciați oenologi ai României. În toată această perioadă a condus Parohia armeană și, după 1990, și  filiala Uniunii Armenilor din Focșani. Datorită strădaniilor sale, Biserica  Sfânta Maria din localitate a fost în două rânduri renovată, de asemenea Biserica Sfântul Gheorghe și Capela Cimitirului armean. Bergi Vosganian a slujit peste șase decenii ca dascăl, având o remarcabilă voce de tenor