Anchete

Căpușele din conducerea Termo Service dau în judecată Primăria pentru un bloc fără asociație, rămas pe dinafara sistemului

By Redacția

December 11, 2025

Un obscur dosar aflat pe rolul instanțelor ieșene dezvăluie, încă o dată, cum administrația locală și instituțiile satelit de genul Termo Service, ajung să într-un blocaj stupid, luni sau ani la rând, din cauza propriilor acte. O banală obligație de predare-primire a unui bloc, în fapt un protocol prin care Termo Service SA trebuia să transfere documente către Primăria Iași, s-a transformat într-un ping-pong juridic între Judecătorie și Tribunal, încheiat abia recent prin intervenția Curții de Apel.

Conform documentelor analizate de instanță, Termo Service SA – compania municipală ajunsă în ultimul deceniu într-o situație financiară complicată, a administrat ani la rând imobile ale Primăriei și ale statului în baza unei hotărâri de consiliu local din 2014. Compania asigura “managementul de proprietate și managementul financiar” pentru blocurile fără asociații constituite.

În 2018, însă, printr-o altă hotărâre, consilierii locali decid, brusc, încetarea acestor servicii. De aici, începe haosul: blocuri care nu mai au administrator, documente rămase în aer, dosare incomplete, restanțe neclarificate. Nimeni nu știe exact cine răspunde pentru ce. Un astfel de imobil – Blocul 1 dintr-un cartier periferic al Iașului, devine subiectul litigiului. Termo Service cere Primăriei să semneze protocolul de predare-primire: documentele, situația activelor și pasivelor, fișele tehnice, dosarele de proprietate. Primăria ezită, drept pentru care Termo Service dă în judecată.

Judecătoria consideră că litigiul e de natură administrativă – există o hotărâre de consiliu local, deci un act de autoritate publică, drept pentru care trimite dosarul la Tribunal, instanță care spune exact opusul: că nu e un act administrativ veritabil, ci o relație contractuală de drept civil, derivată din vechiul contract de administrare prevăzut de Codul Civil. Trimite cauza înapoi la Judecătorie care decide că  este conflict negativ de competență. Adică niciuna dintre instanțe nu vrea să judece dosarul.

Decizia Curții de Apel vine ca o demonstrație a cât de fragil e cadrul juridic al administrațiilor publice locale atunci când își organizează propriile servicii. Judecătorii constată sec că imobilul în cauză nu este în domeniul public al municipiului,  hotărârile de consiliu local privind încetarea administrării nu sunt acte administrative în sensul Legii contenciosului,  raportul dintre Termo Service și municipalitate este unul pur civil, bazat pe prevederile Codului Civil iar… Judecătoria este instanța competentă să judece litigiul

Cu alte cuvinte, Primăria și Termo Service acționează ca două entități private, iar hotărârile Consiliului Local nu sunt suficiente pentru a transforma conflictul într-un litigiu de contencios administrativ. Hotărârea Curții este definitivă.

În Iași sunt peste 100 de imobile în municipiu care nu sunt gestionate de asociații de proprietari. Acestea au dosare incomplete, situații juridice încurcate și restanțe istorice. De ani buni, Compania Termo Service, se zbate între presiuni financiare, procese și acuzații de management defectuos. În multe cazuri, municipalitatea evită asumarea unor responsabilități invocând faptul că Termo Service ar trebui să predea documente. Termo Service susține contrariul, așa că blocurile rămân fără administratori reali.

Haosul legislativ local a fost evidențiat chiar de instanță: actele emise de consilieri nu au fost suficient de clare pentru a stabili natura raportului juridic. Între timp, locatarii blocului afectat, ca și în alte zeci de situații similar, trăiesc în incertitudine, în condițiile în care nu există administrator,  nu există responsabil pentru avizări, reparații, avarii,  documentele tehnice sunt incomplete iar locatarii își rezolvă singuri problemele, de la infiltrații la reparații ale instalațiilor comune. Această situație, tolerată de ani întregi, este expresia unui sistem care se preface că funcționează, în timp ce responsabilitatea rătăcește între instituții.

Acum că Judecătoria a fost stabilită drept competentă, procesul se întoarce de unde a început. Se va judeca pe fond cererea Termo Service de obligare a Primăriei să semneze protocolul de predare-primire. Dar, indiferent de soluție, problema de fond rămâne: Iașul are un patrimoniu locativ insuficient inventariat, insuficient administrat și supus unor dispute artificiale între instituții publice și societăți din subordinea lor.

Radu ȘEICARU