Local

Cutremurul din Turcia zgaltaie administratia Chirica! Imobilele administrate de Primarie sunt un dezastru, majoritatea fiind in risc seismic

By Redacția

February 07, 2023

Imediat dupa cutremurul care a lovit Turcia, Serviciul Asociaţii Proprietari al Primăriei Municipiului Iași a notificat asociațiile de proprietari din Municipiul Iași care administrează imobile încadrate în clasele I și II de risc seismic să își realizeze / actualizeze expertizele tehnice și energetice și să le comunice municipalității. De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor și ale Ordinului 2.853/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii menționate, Serviciul Asociații Proprietari a notificat în luna decembrie a anului trecut toate cele 2.000 de asociații de proprietari din Municipiul Iași să realizeze / actualizeze expertizele tehnice ale imobilelor. Potrivit articolului 3, alineatul (1) din Legea 212/2022: „Proprietarii clădirilor, persoane fizice sau juridice, și asociațiile de proprietari, precum și persoanele juridice care au în administrare clădiri au următoarele obligații: a) să asigure urmărirea comportării în exploatare a clădirilor din proprietate sau administrare, în condițiile legii, în vederea identificării din timp a unor degradări care conduc la diminuarea aptitudinii la exploatare; b) să asigure expertizarea tehnică, de către experți tehnici atestați pentru cerința fundamentală rezistență mecanică și stabilitate, a clădirilor existente cu vulnerabilitate seismică identificată ca urmare a evaluării vizuale rapide, în vederea încadrării într-o clasă de risc seismic și fundamentării măsurilor de intervenție; c) să asigure transmiterea concluziilor raportului de expertiză tehnică și a încadrării clădirii într-o clasă de risc seismic către autoritățile administrației publice locale competente (…)”. Aceste expertize tehnice sunt necesare în vederea aderării asociațiilor de proprietari la Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, legiferat prin cele două acte normative menționate și implementat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Cai secundare de iesire din blocuri, blocate de locatari In altă ordine de idei, în urma unor sesizări de la proprietari și a verificărilor în teren a reieșit că există imobile care au prin proiectul de execuție căi secundare de ieșire care sunt anulate / blocate. Pe de altă parte, normativele în vigoare stabilesc care dintre ieșirile din casa scărilor din imobile au destinația de căi de evacuare. Ca urmare, Serviciul Asociații Proprietari a notificat asociațiile de proprietari să analizeze care este destinația inițială a ieșirilor secundare din imobil și, în cazul în care acestea sunt căi de evacuare, să ia măsuri pentru deblocarea lor în termen de maxim 30 de zile. Aceste verificări vor fi susținute și de Poliția Locală. Cele 184 de imobile de locuit aflate în administrarea Direcției Fond Locativ, majoritatea acestora au expertize de evaluare a stării tehnice prin care sunt făcute și recomandări de intervenții structurale și nestructurale. În perioada 2017 – 2022, în urma măsurilor recomandate în aceste expertize tehnice, Direcția Fond Locativ a recazat 194 de persoane în alte spații decat cele distruse de chiriasi.. Cladiri de patrimoniu demolate În cazul a șase imobile aflate în pericol iminent a fost dispusă demolarea; este vorba despre clădirile din str. Mizil nr. 3, str Mizil nr. 5, str. Păcurari nr. 86, str. Mitropolit Veniamin Costachi nr. 16, str. Sf. Andrei nr. 32 și stradela Grădinari nr. 6. Totodată, Direcția Fond Locativ a solicitat certificate de urbanism și autorizații de desființare pentru alte cinci imobile, aflate în str. Vântu nr. 7, str. Păcurari nr. 108, str. Al. Ipsilanti nr. 35, str. Sf. Andrei nr. 6A și str. Mr. Irimia Popescu nr. 18. Direcția Fond Locativ continuă expertizarea imobilelor aflate in administrare. În cursul acestui an Direcția va realiza documentația pentru execuția lucrărilor de consolidare a căminelor de locuințe sociale din str. Decebal nr. 1 și str. Bularga nr. 14A, precum și a caselor din str. Albă nr. 4 si str. Cuza Vodă nr. 43. Marius GAVRILESCU