Un control al Casei de Asigurări de Sănătate Iași asupra unui furnizor privat de servicii medicale a schimbat radical limitele puterii statului, natura relației cu medicii contractați și modul în care sunt recuperați banii publici. În urma deliberării asupra acestei spețe, Tribunalul Iași a decis faptul că nu este un caz de judecat în contencios administrativ, ci este un simplu litigiu civil.
Doctor Allia Dmour SRL, furnizor privat de servicii medicale aflat în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Iași (CAS Iași), a fost supus unui control care a vizat perioada 14 martie 2023 – 14 octombrie 2025. În urma verificărilor, CAS a emis un proces-verbal de constatare (28.01.2025), un raport de control (31.10.2025) și o decizie a Comisiei de soluționare a contestațiilor (nr. 16/2025). Practic, a fost un avertisment pentru furnizor și recuperarea contravalorii serviciilor medicale decontate, considerate neconforme cu prevederile contractului.
Furnizorul a contestat actele, solicitând anularea acestora și suspendarea executării, invocând Legea contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004). Cu alte cuvinte, a tratat controlul CAS ca pe un act de autoritate publică. Tribunalul Iași – Secția de contencios administrativ – a pus însă problema într-o lumină diferită. Într-o decizie pronunțată la 14 ianuarie 2026, instanța a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat cauza către Secția civilă, invocând faptul că relațiile dintre furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări sunt, prin lege, relații de drept privat.
Cu alte cuvinte, CAS nu a acționat „în regim de putere publică”, ci ca parte contractuală, verificând respectarea unui contract, nu aplicând o sancțiune administrativă clasică. Pe cale de consecință, actele de control ale CAS nu pot fi atacate automat în contencios administrativ. Mai mult, raportul de control nu este executoriu, CAS nu poate recupera sumele decât prin acțiune civilă în instanță și nu se aplică mecanismele rapide și coercitive specifice dreptului administrativ.
Pentru furnizori, acest lucru înseamnă mai multă protecție procedurală, dar și procese mai lungi. Pentru CAS, înseamnă mai puțină autoritate directă și obligația de a-și dovedi pretențiile ca orice creditor privat.
Cazul scoate la iveală o problemă structurală a sistemului de sănătate românesc și anume aceea că statul joacă simultan rolul de finanțator, controlor și partener contractual, fără ca aceste roluri să fie clar delimitate în practică. Deși CAS este o instituție publică, instanța subliniază că, atunci când controlează un furnizor în baza contractului, nu acționează ca autoritate publică, ci ca una dintre părți. Această interpretare limitează drastic capacitatea CAS de a impune măsuri unilaterale.
În lipsa caracterului executoriu, recuperarea banilor poate dura ani de zile, timp în care prejudiciile rămân neacoperite. În același timp, furnizorii reclamă controale abuzive, interpretări arbitrare și lipsa unui arbitru imparțial.
Decizia Tribunalului Iași nu este definitivă pe fond, dar trasează o linie clară – controlul CAS nu este un act de putere publică, iar furnizorii nu pot fi tratați ca subiecți administrați, ci ca parteneri contractuali. Pentru unii, aceasta este o corecție necesară într-un sistem dominat de autoritate discreționară. Pentru alții, este un precedent periculos, care poate slăbi capacitatea statului de a controla cheltuirea banilor din sănătate.
Radu ȘEICARU