La mai puțin de un an de la momentul în care a fi participat activ la o tentativă de omor, o faptă ce a trimis un tânăr direct în mormânt, infractorul Maxim Florin Armando a primit binecuvântarea instanței pentru a merge la muncă. Deși se află sub măsura arestului la domiciliu, Tribunalul Iasi a admis cererea inculpatului de a părăsi locuința cinci zile pe săptămână, între orele 08:00 și 19:00.
O rozetă de metal, un cuțit și o altercație sângeroasă par a fi fost uitate temporar de Justiție în fața unui contract de muncă pe post de manipulant mărfuri.
În rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iasi, se arată că în noaptea de 16 spre 17 septembrie 2023, în jurul orei 23:28, Maxim Florin Armando a fost implicat într-o altercație violentă în timpul unei petreceri de majorat organizate în satul Lunca Cetățuii.
Potrivit anchetatorilor, victima a fost lovită cu pumnul în zona feței, inculpatul purtând o rozetă metalică. După această lovitură inițială, agresiunea a degenerat: un alt inculpat i-a aplicat victimei nu mai puțin de zece lovituri de cuțit, în zone vitale – hemitorace, abdomen și zona lombară. Diagnosticul: hemoperitoneu și leziuni care au condus la decesul victimei.
După aproape un an petrecut în arest preventiv, instanța a decis, în iulie 2025, să îl trimită pe Maxim Armando acasă, sub arest la domiciliu. O lună mai târziu, inculpatul a solicitat instanței să-i permită să meargă la muncă, la un depozit privat, cu sediul în zona industrială a municipiului Iași, într-un complex cu mai multe corpuri de clădiri. Contractul, încheiat în 12 septembrie, este pe perioadă nedeterminată, iar postul ocupat este de „manipulant mărfuri”. Maxim va lucra marți, miercuri, vineri, sâmbătă și duminică, între orele 09:00 și 18:00, cu o oră de pauză.
În fața instanței, inculpatul a invocat faptul că dorește să muncească pentru a-și susține familia și copilul minor. Judecătorul a considerat justificată solicitarea și a aprobat programul extins (08:00 – 19:00), pentru a permite și timpul necesar deplasării între domiciliul din Trofeelor nr. 7 și punctul de lucru.
Radu SEICARU