Un preot care conduce una dintre cele mai cunoscute organizații caritabile din Iași are, evident, dreptul să răspundă criticilor și să conteste orice informație pe care o consideră incorectă. Are dreptul să explice o tranzacție, să prezinte documente, să ofere propriile cifre și să ceară presei să rectifice eventualele erori. Dar răspunsul public al preotului Dan Damaschin la un articol despre achiziția unui teren de 640 de metri pătrați în Tătărași depășește cu mult o simplă contestare jurnalistică și se transformă într-un derapaj grotesc. Textul publicat pe Facebook transformă disputa despre o tranzacție imobiliară într-un atac la adresa celor care au pus tranzacția sub lupa publică.
Miza articolului inițial era una legitimă pentru presă – o achiziție de 640 de metri pătrați, pentru suma de 380.000 de euro, destinată unui proiect social, în condițiile în care publicația susține că prețurile terenurilor comparabile din zonă sunt mai mici. Materialul a ridicat și problema rapidității cu care proiectul a ajuns la autorizație și a menționat alte tranzacții imobiliare asociate activității fundației.
Aceste afirmații pot fi contestate cu acte, evaluări, contracte, documente urbanistice și explicații despre specificul parcelei. O dezbatere serioasă despre bani publici, bani donați sau patrimoniul unei organizații cu activitate socială nu se poartă însă prin atacarea celui care pune întrebarea, ci prin prezentarea documentelor care lămuresc situația.
În replica sa, preotul Damaschin nu se limitează la teren și la preț. Jurnaliștii sunt descriși drept „indivizi care se declară oameni de presă”, oameni care ar avea dificultăți „să numere până la 16.176”, dar care se pricep să „numere banii altora”. Urmează comparații despre ceea ce aceștia ar fi construit în viață, cu concluzia că nu au ridicat spitale, case sau centre pentru copii.
În loc ca publicul să fie invitat să compare prețul terenului cu evaluări independente, să vadă documentele tranzacției sau să afle de ce parcela respectivă a costat 380.000 de euro, atenția este mutată asupra presupusei lipse de realizări a jurnaliștilor. Argumentul este simplu – noi construim case și ajutăm copii, prin urmare cei care ne critică nu au autoritatea morală să ne verifice. Este însă un argument care nu poate substitui transparența, specific oarecum Bisericii Ortodoxe care este “stat în stat”.
Un jurnalist nu trebuie să fi construit un spital pentru a analiza o tranzacție imobiliară. Nu trebuie să fi ridicat o casă pentru o familie vulnerabilă pentru a verifica prețul unui teren. Și nu trebuie să fi donat un leu pentru a solicita explicații despre activitatea unei organizații care gestionează donații publice. Calitatea unei investigații se verifică prin documente și prin acuratețea informațiilor publicate, nu prin inventarul realizărilor personale ale autorului.
Cea mai problematică dimensiune a mesajului preotului Dan Damaschin este acumularea de etichete și insinuări. Jurnaliștii sunt prezentați ca persoane disperate după vizualizări, care manipulează, „îndrugă povești” și desfășoară „campanii de presă”. Mai târziu, publicului i se spune să „șteargă și să blocheze răul”, iar preotul invocă inclusiv „diavolii” care și-ar dori ca oamenii să nu mai facă nimic în țară. Separat, fiecare formulare poate fi tratată drept retorică. Împreună, ele construiesc însă imaginea unei prese care nu doar greșește, ci este rea, manipulatoare și animată de intenții obscure.
Aici apare diferența dintre critica jurnalistică și delegitimarea jurnalistului. O organizație sau o persoană publică poate demonstra că o informație este falsă. Poate arăta că prețul este justificat de caracteristicile terenului, că există o evaluare independentă, că autorizația a fost emisă în condiții perfect legale sau că afirmațiile despre alte tranzacții sunt inexacte. Poate publica documentele. În schimb, atunci când răspunsul se concentrează pe caracterul, realizările și presupusele intenții ale autorului, conflictul se mută de la fapte la persoane. Iar o asemenea mutare este cu atât mai problematică atunci când vine din partea unei persoane din sânul Bisericii.
Damaschin le recomandă urmăritorilor să folosească butonul „BLOCK” împotriva celor care, în opinia sa, încearcă să denigreze activitatea fundației. Într-un spațiu privat, blocarea unui cont este o opțiune banală. Într-o dispută între o persoană publică și o redacție, însă, mesajul are o altă greutate. El vine după o serie de caracterizări depreciative și într-un context în care preotul face apel la dimensiunea comunității sale online, implicit la puterea acesteia de a prelua mesajul și a rostogoli linșarea jurnaliștilor în spațiul public. Parese că de ceva ani, Arhiepiscopia Iașilor face sluj în fața acestui “agent de marketing al carității”și a “preotului Tik Tok” de la Vlădiceni care revarsă, la rându-i, un val de ură, platitudini și mesaje toxice fără ca niciun for bisericesc să-i tempereze excesele.
Jurnalistul care a răspuns ulterior susține că, într-o discuție înregistrată de comun acord, Damaschin ar fi făcut referire la cei aproximativ un milion de urmăritori și la posibilitatea ca aceștia să genereze un val de reacții împotriva jurnaliștilor. Preotul Damaschin enumeră în mesaj rezultatele organizației sale: case, ajutoare pentru familii, sprijin pentru copii și infrastructură medicală. Aceste proiecte pot fi importante pentru beneficiarii lor și nu sunt negate automat de existența unei investigații jurnalistice. Dar existența unor proiecte caritabile nu oferă imunitate în fața întrebărilor jurnaliștilor. Dimpotrivă, cu cât o organizație își construiește mai mult imaginea publică în jurul transparenței, donațiilor și încrederii comunității, cu atât informațiile despre modul în care sunt folosite resursele devin relevante pentru cei care donează și pentru publicul care urmărește activitatea organizației.
Un aspect important al reacției publice este că mesajul nu a fost primit exclusiv favorabil nici măcar în zona celor care apreciază activitatea preotului. O ieșeancă a criticat public mesajul, considerând că acesta îi expune pe jurnaliști unei reacții de ură și, separat, a atras atenția asupra expunerii copiilor vulnerabili în materiale publicitare și în postări online.
Replica jurnalistului atacat păstrează conflictul în zona documentelor și a interesului public. El susține că notorietatea națională a lui Dănuț Damaschin, tranzacțiile care implică persoane publice și dimensiunea activității fundației justifică interesul presei. Propunerea de a prezenta rapoarte de activitate lunare și informații detaliate despre cheltuieli poate fi discutată separat, dar aceste informații ar trebui să aibă un caracter obligatoriu. Atunci când o organizație solicită constant încrederea publicului și donații, transparența reprezintă un răspuns mult mai convingător la suspiciuni decât atacul împotriva celui care le formulează.
Preotul Damaschin spune în propriul mesaj că, dacă trebuie să dea socoteală, o va face înaintea lui Dumnezeu, înaintea susținătorilor și înaintea instituțiilor abilitate. Pentru presa independentă, există însă și un al patrulea spațiu în care o astfel de activitate poate fi examinată – spațiul public.
Atacarea jurnaliștilor, ironizarea capacității lor, contestarea dreptului lor de a analiza tranzacții și apelurile adresate unei audiențe uriașe pentru blocarea celor considerați adversari mută conflictul din zona faptelor în zona confruntării personale. Iar aici apare adevărata problemă a mesajului preotului Dan Damaschin, care pare să se fi rătăcit de dogmele creștine, de normele morale și de realitatea imediată, semn că a început să tăiască într-o realitate paralelă și să își aroge merite mesianice.