Într-o lume grăbită, care uită adesea să privească înapoi, există oameni care trăiesc pentru a restaura nu doar obiecte, ci și memoria unei spiritualități colective. Ana Acasandrei Asoltanei este unul dintre acești „salvatori din umbră” – restaurator de artă sacră, o profesie în care știința, credința și emoția se contopesc într-un singur gest: acela al mântuirii vizuale. Pentru Ana, atingerea unei icoane vechi de sute de ani nu este doar o intervenție tehnică, ci un legământ tăcut între generații. Fiecare pensulă, fiecare strat de aur sau pigment devine un act de rugăciune și dăruire, o pledoarie pentru memoria afectivă a unei culturi. Într-un interviu profund și revelator, Ana ne poartă în culisele unei profesii rare, unde trecutul capătă glas și culoare, iar prezentul învață smerenia de a conserva ceea ce timpul ar fi vrut să șteargă.
AgoraPress: Mereu mi-am închipuit operațiunea de restaurare a unei icoane sau picturi bisericești ca pe o intervenție chirurgicală pe spiritul sfântului întruchipat în acel obiect de cult. Cum percepi această lucrare de readucere la viață a icoanei? Ce simți în timp ce o atingi și-i redai strălucirea de altădată?
Ana Acasandrei Asoltanei: Nu mă refer doar la icoane, pentru că am expertiză în mai multe zone. Când în mâinile mele ajunge un obiect cu o vechime de sute de ani, știu că trebuie să îl pregătesc pentru a mai trăi alte câteva sute. Este ceva sacru. E un drum pe care l-am ales la 16 ani și care mi-a adus recunoaștere, cum a fost decorarea cu Ordinul Voievodului Martir Miron Barnovschi. Atestatul obținut de la Ministerul Culturii confirmă că fac această muncă cu profesionalism, dar mai ales cu suflet.
AgoraPress: Care sunt etapele unei restaurări? Ce parte a procesului este cea mai dificilă?
Ana Acasandrei Asoltanei: Restaurarea presupune o succesiune de etape. Prima intervenție este una profilactică – cea mai importantă – în care se opresc procesele de degradare. Se fac investigații științifice, documentare istorică și se stabilesc metodologiile de lucru. Fiecare etapă este crucială și are același grad de dificultate pentru a reda viața unei bucăți din istoria noastră palpabilă.
AgoraPress: Ai simțit vreodată că, în timpul lucrului, ești ghidată de o prezență invizibilă, poate chiar de spiritul icoanei?
Ana Acasandrei Asoltanei: Da, starea de catharsis se petrece de fiecare dată în acest act artistic. Așa cum chirurgii bine pregătiți spun o rugăciune înainte de o operație, și eu o fac. Dacă eu cred în ceea ce fac, simt că și icoana „crede” în mine. Vă dau un exemplu: icoana Maicii Domnului Platytera de la Fundeni, care avea chipul distrus. Am simțit că o forță nevăzută m-a călăuzit pentru ca acea icoană să-și regăsească menirea.
AgoraPress: Ce lucrare ți-a rămas adânc întipărită în memorie ca simbol al unei misiuni duse cu succes la bun sfârșit?
Ana Acasandrei Asoltanei: Toate au valoare și importanța lor. Pentru mine, satisfacția este să readuc la viață fiecare centimetru pătrat. Fiecare obiect restaurat este o poveste salvată.
AgoraPress: Cum se evaluează o icoană din punct de vedere spiritual și financiar?
Ana Acasandrei Asoltanei: Din punct de vedere pragmatic, două elemente sunt esențiale: valoarea istorică și cea estetică. Valoarea spirituală este diferită – una este percepția unui deținător privat, alta este a unui muzeu sau mănăstiri. Pentru muzeu, o comisie interdisciplinară evaluează piesa. În marile case de licitație, obiectele restaurate pot ajunge să valoreze milioane de euro în colecții private.
AgoraPress: Icoanele și picturile religioase sunt specifice Ortodoxiei, dar întâlnim și lucrări populare, ale unor pictori naivi. Ce valoare au acestea, indiferent de măiestria autorului?
Ana Acasandrei Asoltanei: Am lucrat nu doar în zona ortodoxă. De exemplu, la Iași, am colaborat cu Sinagoga și am restaurat obiecte de cult ale altor confesiuni. Misiunea mea este să duc mai departe o credință, indiferent de religie. Fiecare obiect este purtătorul unei istorii și al unei emoții.
AgoraPress: Ce te determină să continui acest drum al recuperării memoriei spirituale?
Ana Acasandrei Asoltanei: Este un domeniu de nișă. Suntem puțini în toată România. Aș spune că suntem „salvatorii din umbră”. Când pășiți într-o biserică veche, o sinagogă, un castel sau muzeu, să știți că noi am fost acolo. Noi am stat pe schele la 40 de grade, noi am căutat soluții chimice și am adus istoria înapoi. Facem asta din respect pentru trecut, pentru prezent și pentru generațiile viitoare. Restaurarea înseamnă, dincolo de știință, suflet.
AgoraPress: La final, ne poți oferi câteva exemple din portofoliul tău – locuri și oameni cu care ai avut onoarea să colaborezi?
Ana Acasandrei Asoltanei: De-a lungul carierei mele, am avut privilegiul să colaborez cu numeroși profesioniști de marcă și să particip la proiecte de restaurare și artă sacră în locații cu o deosebită valoare patrimonială și spirituală.
Un exemplu important este colaborarea cu doamna Elena Murariu, un artist desăvârșit în arta sacră și restaurare, în cadrul unor intervenții de restaurare la locașuri de cult precum Bistrița din Vâlcea, Polovragi din Gorj, și Slătioara (Vâlcea) – loc în care am avut și onoarea de a-l întâlni personal pe scriitorul Dinu Săraru.
De asemenea, am lucrat împreună cu doamna Pia Stinghe la restaurarea ansamblului Aron Kodesh din Sinagoga Mare din Iași, un proiect deosebit în cadrul căruia l-am întâlnit pe domnul David Saranga, ambasadorul Israelului în România la acea vreme.
Am avut ocazia să activez și în echipe coordonate de profesioniști precum arhitectul-restaurator Bogdan Bratu, cu care am fost coleg la Gura Motrului (Mehedinți).
În București, proiectul de restaurare de la Biserica Doamnei Ghica din Fundeni a fost un alt moment semnificativ în cariera mea.
În Iași, am lucrat la monumente emblematice precum Biserica Banu, unde părintele Merticariu ne-a fost un adevărat sprijin, un păstor în sensul deplin al cuvântului, dar și la Golia, Vovidenia, iar în Neamț la Văratec, și în Dorohoi la Biserica Sf. Nicolae Domnesc – toate acestea reprezentând repere importante din patrimoniul nostru religios.
Pe lângă aceste lucrări din cadrul patrimoniului public, am realizat și restaurări în colecții particulare, contribuind astfel la conservarea unor opere valoroase, dar mai puțin vizibile publicului larg.
Aceste proiecte mi-au oferit nu doar experiență profesională, ci și ocazia de a lucra alături de oameni excepționali, fiecare contribuind la păstrarea și valorificarea patrimoniului cultural românesc.
Nelu PĂUNESCU