Anchete

Judecătoria Iași amână pe bandă rulantă contestațiile la executare. Un antreprenor ieșean riscă falimentul din cauza birocrației judiciare

By Redacția

October 31, 2025

În timp ce protestele magistraților au paralizat luni întregi activitatea instanțelor din Iași, pentru unii ieșeni amânarea termenelor de judecată nu mai înseamnă doar nervi și timp pierdut, ci pierderi financiare de milioane. Este și cazul lui Victor Rusu, un antreprenor local, care se luptă de aproape jumătate de an cu Agenția Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Iași într-un dosar de executare silită de 2,53 milioane de lei. Pe 30 octombrie, Judecătoria Iași a pronunțat o încheiere seacă: cererea lui Rusu de preschimbare a termenului de judecată a fost respinsă. Instanța a decis că nu există „motive temeinice” pentru a urgenta dosarul, deși conturile omului de afaceri sunt blocate de luni întregi. Cazul lui Victor Rusu a început pe 29 mai 2025, când a depus o contestație la executare silită, acuzând că măsurile luate de Fisc ar fi abuzive și nejustificate. În mod normal, astfel de cauze, care pot decide soarta unei firme, sunt considerate urgente, întrucât executarea silită produce efecte imediate asupra patrimoniului. Numai că la Judecătoria Iași, urgența se pierde în labirintul administrativ. Inițial, dosarul a primit termen abia pe 30 septembrie 2025. Doar că, între timp, judecătorii au intrat în protest, suspendând activitatea în semn de nemulțumire față de modificările salariale propuse de Guvern. Prin urmare, ședințele din septembrie și octombrie au fost anulate, iar noul termen a fost mutat în… 27 ianuarie 2026. În motivarea respingerii cererii, Judecătoria Iași a explicat că încărcătura completelor de judecată este deja „excesivă”, iar ședințele din lunile noiembrie și decembrie 2025 erau complet alocate cu dosare. „Se reține că la fixarea acestui termen s-a ținut cont de încărcătura completului de judecată… reducerea patrimoniului contestatorului nu constituie un motiv care să justifice preschimbarea termenului”, se arată în hotărârea pronunțată pe 30 octombrie. Cu alte cuvinte: chiar dacă omul riscă falimentul, sistemul nu are timp pentru urgența lui. Protestul magistraților – început în primăvara acestui an – a avut efecte devastatoare asupra mediului economic local. Mii de cauze civile, comerciale și penale au fost suspendate, unele fără termen reprogramat până la toamnă. Surse judiciare au declarat că doar la Judecătoria Iași sunt peste 7.000 de dosare în întârziere, iar completurile lucrează acum „la foc continuu” pentru a recupera decalajul. Radu SEICARU