Șapte suspecți reținuți de DDICOT pentru deținere de droguri de mare risc au fost scăpați de Justiție, prin tot atâtea soluții definitive de renunțare la urmărirea penală. Pe 14 ianuarie 2026, Tribunalul Iași a confirmat o decizie controversată a procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, respectiv închiderea unor dosare penale de de deținere de droguri, fără trimitere în judecată, fără condamnări și fără cheltuieli suportate de inculpați.
Cei iertați de sistem sunt Ursache Costel Lucian, Galan Ionuț Răzvan, Hrebenciuc Andrei Bogdan, Comandaru Valentin Ștefan, Gheteu Victor Ionuț și Costea Andrei. Toți au fost cercetați pentru deținere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu. Este vorba despre o infracțiune pedepsită de lege, dar pentru care procurorul poate dispune renunțarea la urmărirea penală, dacă apreciază că nu există „interes public”.
La 2 decembrie 2025, procurorul DIICOT a emis o ordonanță de renunțare la urmărirea penală, motivând că limitele de pedeapsă sunt reduse, faptele nu au produs urmări grave, suspecții au avut o atitudine procesuală corespunzătoare iar costurile unui proces ar fi disproporționate față de gravitatea faptelor. Cu alte cuvinte, statul a considerat că nu merită să cheltuie bani pentru a judeca aceste cazuri.
Pe 8 ianuarie 2026, cauza a fost dezbătută în camera de consiliu, iar pe 14 ianuarie 2026 judecătorul de cameră preliminară a pronunțat o soluție definitivă. Instanța a constatat că ordonanța DIICOT este legală, sunt îndeplinite condițiile art. 318 Cod procedură penală și nu există elemente de nelegalitate sau netemeinicie. Judecătorul a subliniat explicit că există o „disproporție vădită între cheltuielile procesului penal și gravitatea urmărilor faptei”.
Pe cale de consecință, niciunul dintre suspecți nu plătește amendă, nu primește pedeapsă, nu suportă cheltuieli judiciare și nu are cazier afectat prin condamnare.
În contextul creșterii consumului de droguri în rândul tinerilor, alarmelor trase de medici și ONG-uri sau a dosarelor penale dure pentru consumatori fără resurse, soluția din acest dosar pare să creeze o justiție selectivă, în care unele cazuri „nu merită” judecate.
Decizia este definitivă și poate deveni un precedent invocat în alte dosare similar, cu atțt mai mult cu cât mesajul transmis public este ambiguu – deținerea de droguri de risc este ilegală, dar nu suficient de importantă încât să fie judecată. În lipsa unor măsuri alternative (consiliere, sancțiuni administrative, programe obligatorii), renunțarea la urmărirea penală riscă să fie percepută ca o formă de toleranță instituțională.
Întrebarea rămâne una de politică penală și responsabilitate publică – este combaterea consumului de droguri o prioritate reală sau doar un discurs oficial? Până la un răspuns clar, lotul celor 7 consumatori de droguri rămâne un exemplu de dosar de droguri închis fără vinovați, cu costuri suportate de contribuabili și cu efecte zero asupra fenomenului pe care statul pretinde că îl combate.
Radu ȘEICARU