Poliția Locală Iași a anunțat modificarea Statului de Funcții, ca urmare a promovării a 14 dintre funcționarii publici ai instituției. Aceste schimbări sunt rezultatul unui proces de promovare în grad profesional și în clasă a angajaților care au trecut examenele și concursurile organizate pentru acest scop, în lunile noiembrie și decembrie 2025.
Proiectul de hotărâre, supus analizei Consiliului Local al Municipiului Iași, propune transformarea a 14 funcții publice de execuție deja ocupate, într-o funcție de nivel superior. Din cele 14 posturi, 4 funcționari vor fi promovați în gradul profesional imediat superior, iar 10 vor urca în clasă, conform prevederilor legale.
Aceste modificări nu vor afecta structura organizatorică a Poliției Locale Iași, ci doar nivelul posturilor de execuție, care vor fi ajustate conform noilor funcții superioare obținute de titularii lor. De asemenea, salariile funcționarilor promovați vor fi stabilite în conformitate cu HG nr. 900/2023 și cu reglementările locale.
Conform rapoartelor de specialitate, procesul de promovare a fost fundamentat pe necesitatea asigurării unui serviciu public de calitate, lucru care rămâne la aprecierea ieșenilor ca îi plătesc.