Președintele Nicușor Dan a venit astăzi la Iași pentru a participa la aniversarea de 165 de ani a Universității „Alexandru Ioan Cuza” și a Universității de Arte „George Enescu”. În programul său oficial, șeful statului are întâlniri cu cei doi lideri liberali locali – primarul Mihai Chirica și președintele Consiliului Județean, Costel Alexe. Ambii, coincidență sau nu, trimiși în judecată în cinci dosare penale de corupție. Iașul a arătat azi ca un tablou suprarealist: președintele României, vorbind despre valori și integritate, iar în spatele lui – doi politicieni care fac naveta între birourile instituțiilor și sălile de judecată. Mihai Chirica, primarul „de beton”, și Costel Alexe, baronul „tablei galvanizate”, au zâmbit larg, convinși că fotografia de protocol valorează mai mult decât orice termen de judecată. Chirica, reales anul trecut pentru al treilea mandat, este inculpat în trei dosare penale. Cel mai recent, „Veranda”, îl acuză că ar fi prejudiciat bugetul public cu 12 milioane de euro prin emiterea ilegală a opt autorizații de construire pentru afaceristul Cristin Zămosteanu. În plus, mai are pe rol dosarele „Skoda” (mașinile cumpărate ilegal de Primărie) și „Flux”, în care este cercetat pentru abuz în serviciu. Costel Alexe, președinte al Consiliului Județean și fost ministru al Mediului, are două dosare penale: unul, „Tabla”, în care e acuzat că a primit mită materiale de construcție de 100.000 de lei, și altul pentru abuz în serviciu, legat de numirea unui director interimar la Școala de Arte „Titel Popovici”. Ironia zilei e că același Nicușor Dan declara, pe 13 octombrie, că fenomenul corupției trebuie „atacat frontal” și că SRI ar trebui să se preocupe de acest flagel, desigur, „în limite constituționale”. Doar că, la Iași, frontul pare să fie unul de protocol, nu de luptă. Întâlnirile cu Chirica și Alexe figurează oficial în agenda Administrației Prezidențiale. Surse din PNL Iași spun că discuțiile ar fi vizat „proiecte de infrastructură și educație”, dar pentru opinia publică rămâne întrebarea: poate un președinte care își face poze cu inculpații locali să fie credibil când vorbește despre integritate?
În peisajul vizitei nu a lipsit nici obiectul de decor numit Alexandru Muraru, deputat și lider al PNL Iași, considerat de mulți arhitectul alianței locale între Chirica și Alexe. Muraru, mereu prezent la momentele festive, dar absent când se pune problema reformei reale, a completat perfect tabloul unui partid care a făcut din compromisul moral un program de guvernare locală. În timp ce dosarele curg și instanțele fixează noi termene, liderii Iașului se adună la festivități, își dau mâna și zâmbesc pentru camere. Președintele Nicușor Dan vorbește despre moralitate, Chirica și Alexe despre proiecte europene, iar ieșenii despre cum s-a banalizat pedeapsa cu închisoarea. Cei trei au demonstrat astăzi, la Iași, că România duce lipsă de memorie: uităm prea ușor cine sunt cei care ne țin discursuri despre lege și cinste.
Radu ȘEICARU