Local

Noile conditii de tranzitare a frontierelor estice, in perioada minivacantei de 1 decembrie

By Redacția

November 29, 2016

Avand in vedere faptul că in perioada 30 noiembrie- 4 decembrie, va incepe minivacanţa de 1 Decembrie, şi se preconizează o creştere a valorilor de trafic atat pe sensul de ieşire din ţară cat şi pe cel de intrare, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a luat măsuri pentru asigurarea unui control operativ şi fluent in toate punctele de trecere de la frontiera de est. Pentru a evita aglomerările, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a dispus măsuri de suplimentare a personalului care desfăşoară activităţi in punctele de trecere, la controlul documentelor de călătorie. De asemenea, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi in cele mai aglomerate, in funcţie de trafic și infrastructură, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare/ieşire şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. In această perioadă, peste 765 poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control a frontierei de stat. Pentru evitarea aglomerărilor, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel incat să se preintampine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, intr-un timp foarte scurt. Pentru a veni in sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Romană a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare in punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.De asemenea, aplicaţia foloseşte modulul de navigaţie furnizat de Google Maps şi accesand tab-ul “navigare” se pot configura trasee spre un anumit punct de trecere a frontierei. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi in timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce inregistrează valori de trafic scăzute. Condiţii călătorie minori: In perioada minivacanţei, mulţi copii călătoresc in afara graniţelor ţării, fapt pentru care reamintim condiţiile privind călătoria cetăţenilor romani minori in străinătate. Legea 248/2005 actualizată prevede faptul ca aceştia pot ieşi din ţară in aceleaşi condiţii ca şi persoanele adulte, in baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) – numai dacă sunt insoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor. Poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor romani minori numai in următoarele cazuri: – in situaţia in care călătoresc in străinătate insoţiţi de ambii părinţi; – in situaţia in care călătoresc impreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele insoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte; In cazul părinţilor divorţaţi, chiar dacă părintele insoţitor face dovada faptului că minorul i-a fost incredinţat prin hotărare judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă insă cei doi părinţi exercită in comun autoritatea părintească, acesta trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară. – in situaţia in care sunt insoţiţi de o altă persoană fizică majoră numai dacă persoana insoţitoare prezintă o declaraţie: – a ambilor părinţi, – a părintelui căruia minorul i-a fost incredinţat prin hotărare judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, – a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal. Insoţitorii minorilor, alţii decat părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi extrasul de cazier judiciar. Poate avea calitatea de insoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, in condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane.

Acordul părintelui/părinţilor/reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei in străinătate de către un minor este materializat intr-o declaraţie notarială care are forma și conținutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul instituţiei. In urma modificărilor şi completărilor la Legea 248/2005, incepand cu data de 06.10.2016, valabilitatea declarației date de către părinte/părinți/reprezentantul legal pentru ieșirea din Romania a unui cetățean roman minor poate fi de maximum 3 ani, iar din conţinutul ei se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei. De asemenea, in cazul minorilor, cetăţeni romani cu domiciliul/reședința in străinătate, care se deplasează insoţiţi in statul in care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieşirea din Romania. Verificări sistematice la frontieră Reamintim că, Poliţia de Frontieră Romană, in cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii in punctele de trecere ale frontierei, efectuează verificări sistematice cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera, atat pe sensul de intrare, cat şi pe cel de ieşire din ţară, in conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale. Scopul acestor măsuri este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate in zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe. Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul in care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona in consecinţă, legal, de la caz la caz. Totodată, apeland numărul 021.9590, cetăţenii pot semnala incidente survenite in traficul transfrontalier, inregistrarea unor fapte care aduc atingere imaginii instituţiei şi implicit calităţii de funcţionar public cu statut special. Radu SEICARU