Extern

O fetita de 7 ani si-a protejat fratele mai mic cu propriul trup, timp de 17 ore, sub daramături, in Siria

By Redacția

February 08, 2023

O fotografie în care o fetiță în vârstă de 7 ani, din Siria, își protejează fratele mai mic sub dărâmăturile provocate de cutremurele care au lovit țara luni a impresionat o lume întreagă. Reprezentantul ONU, Mohamad Safa, cel care a distribuit fotografia pe Twitter, a anunțat că miniroo au stat sub dărâmături timp de 17 ore. „Fetita de 7 ani care și-a ținut mâna pe capul fratelui ei pentru a-l proteja în timp ce au stat 17 ore sub dărâmături, a reușit în siguranță”, a scris acesta, potrivit The Indian Express. Fotografia i-a emoționat pe internauți. Mulți oameni au lăudat-o pe fată pentru gestul ei plin de compasiune. „Se întâmplă minuni. Ce soră grozavă. L-a protejat cu cu dragoste într-o astfel de situație stresantă. Respect pentru toți salvatorii care lucrează necontenit”, a comentat un utilizator. Bilanțul provizoriu al cutremurelor care au zguduit Turcia și Siria a ajuns la peste 9.000 de morți și zeci de mii de răniți. În Turcia au fost decretate șapte zile de doliu național.