Tribunalul Iași a respins contestația formulată de Penitenciarul Iași împotriva unei decizii prin care unitatea de detenție fusese obligată să ia măsuri pentru asigurarea condițiilor legale de cazare în cazul unui deținut. Judecătorii au constatat că bărbatul era cazat într-o cameră de 17 metri pătrați, împreună cu alte cinci persoane, ceea ce îi asigura un spațiu individual de numai 2,83 metri pătrați, sub limita minimă prevăzută de normele legale.
Potrivit hotărârii, deținutul a reclamat încălcarea dreptului la suprafața minimă individuală în camera de detenție. Acesta a sesizat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, care, prin încheierea din 14 august 2026, a admis în parte plângerea și a obligat administrația penitenciarului să formuleze o propunere de transfer către o altă unitate în care să îi poată fi asigurat spațiul minim legal de 4 metri pătrați.
Nemulțumită de această soluție, administrația penitenciarului a contestat încheierea în instanță, solicitând desființarea acesteia.
Penitenciarul a invocat supraaglomerarea și lipsa spațiilor disponibile
În susținerea contestației, reprezentanții penitenciarului au arătat că unitatea se confruntă cu probleme de supraaglomerare, fenomen care afectează sistemul penitenciar la nivel național.
Administrația a susținut că au fost înaintate periodic propuneri de transfer către alte unități și că nu poate fi imputată conducerii o eventuală pasivitate. Totodată, reprezentanții penitenciarului au invocat imposibilitatea obiectivă de a asigura în prezent suprafața minimă de 4 metri pătrați pentru fiecare deținut.
În apărarea sa, instituția a mai precizat că depune eforturi pentru respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, că au fost demarate lucrări de consolidare și renovare a pavilionului de detenție și că numărul persoanelor cazate nu se află la discreția conducerii unității.
Judecătorii susțin că deținutul nu trebuie să suporte consecințele supraaglomerării
Instanța a analizat documentele depuse la dosar și a constatat că persoana condamnată era cazată în camera E9.20, cu o suprafață totală de 17 metri pătrați, împărțită între șase persoane. Calculul a arătat că fiecărui deținut îi reveneau doar 2,83 metri pătrați, cu mult sub standardul de 4 metri pătrați prevăzut de normele interne privind condițiile minime de cazare.
Judecătorii au subliniat că legislația românească impune respectarea demnității umane și asigurarea unor condiții minime de detenție, iar administrația penitenciară are obligația de a lua măsurile necesare pentru respectarea acestor drepturi.
Judecătorii au reamintit că, potrivit jurisprudenței europene, condițiile de detenție trebuie analizate și prin raportare la alte elemente, precum ventilația, iluminatul natural, accesul la aer liber, condițiile sanitare și intimitatea persoanelor private de libertate.
În cazul analizat, însă, instanța a subliniat că legislația națională stabilește un standard de cazare mai favorabil, respectiv minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană privată de libertate.
În concluzie, instanța a stabilit că administrația penitenciarului trebuie să îi asigure condamnatului o suprafață individuală de minimum 4 metri pătrați în camera de detenție. În situația în care unitatea nu poate asigura această suprafață din cauza depășirii capacității legale de cazare, administrația trebuie să solicite de îndată directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor transferarea deținutului într-un alt penitenciar în care să poată beneficia de condițiile minime legale.