Primarul comunei Trifesti, Paul Nicolae Ivanuca

Anchete

Primăria Trifești, dată în judecată de o firmă de construcții pentru neplata lucrărilor la o școală.

By Radu Șeicaru

October 08, 2026

Un litigiu privind plata unor lucrări executate la o școală din comuna Trifești se mută de la Tribunal la Judecătorie, după ce instanța a stabilit că achiziția a fost realizată direct, iar soluționarea disputei revine instanței civile de drept comun.

Procesul a fost deschis de Inbit SRL, firmă controlată de afaceritul Andrei Târnovanu,  împotriva Comunei Trifești, prin primar Paul Nicolae Ivănucă, firma solicitând plata sumei de 25.451,77 de lei, reprezentând contravaloarea unor lucrări, la care se adaugă penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.

Lucrări contractate în 2024, recepționate în 2026

Potrivit cererii depuse în instanță, între firmă și Comuna Trifești a fost încheiat, la 5 septembrie 2024, contractul de lucrări nr. 4513. Obiectul contractului l-au constituit lucrările de instalații termice la Școala Primară Vladomira.

Firma susține că lucrările au fost finalizate și că, pe 18 septembrie 2024, a transmis autorității locale o adresă prin care anunța finalizarea acestora. În aceeași zi a fost emisă factura pentru întreaga valoare contractuală, respectiv 25.451,77 lei. Compania afirmă că factura nu a fost contestată de autoritatea locală, însă plata nu ar fi fost efectuată, iar procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor a fost semnat abia pe 27 martie 2026, cu aproximativ un an și jumătate după emiterea facturii.  Firma a susținut că, în aceste condiții, are o creanță certă, lichidă și exigibilă și a cerut instanței emiterea unei ordonanțe de plată.

Penalități de întârziere

Pe lângă suma de 25.451,77 lei, societatea a solicitat și penalități pentru întârziere, calculate pe zi, începând cu 18 octombrie 2024 și până la plata integrală a debitului.  În contract exista o clauză privind penalitățile de întârziere, însă exact modul în care acestea trebuie calculate a devenit unul dintre punctele contestate de Primăria Trifești.  Autoritatea locală a susținut că există neclarități inclusiv cu privire la momentul de la care putea începe să curgă termenul de plată.

Primăria a cerut ca dosarul să ajungă la Judecătorie

În întâmpinarea depusă la dosar, Comuna Trifești a cerut, în primul rând, ca Tribunalul să constate că nu este competent să judece cauza și să trimită dosarul la Judecătorie.  Argumentul principal al administrației locale a fost că lucrările au fost atribuite prin achiziție directă, valoarea contractului fiind sub pragul prevăzut de legislația achizițiilor publice pentru această modalitate de contractare.

Primăria a invocat faptul că litigiile privind executarea unor astfel de contracte nu intră în competența specială prevăzută pentru litigiile referitoare la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice.  În consecință, pentru un litigiu evaluabil în bani în valoare de doar 25.451,77 lei, competența ar reveni Judecătoriei.

Primăria contestă și ordonanța de plată

Comuna Trifești nu s-a limitat însă la problema competenței.  Administrația locală a susținut că procedura ordonanței de plată nu este potrivită pentru soluționarea litigiului, întrucât există apărări de fond care necesită analiză și administrare de probe.  Unul dintre principalele argumente vizează chiar diferența dintre momentul emiterii facturii și cel al recepției lucrărilor. Factura a fost emisă pe 18 septembrie 2024, în timp ce procesul-verbal de recepție a fost semnat pe 27 martie 2026. Primăria a susținut că, potrivit contractului, factura trebuia emisă după semnarea procesului-verbal privind terminarea lucrărilor.

De asemenea, administrația locală a arătat că procesul-verbal de recepție ar privi o investiție mai amplă, realizată în baza a două contracte, ceea ce ar ridica probleme cu privire la caracterul cert al sumei solicitate de firma creditoare.

Achiziția directă schimbă competența

Tribunalul a analizat cu prioritate excepția de necompetență materială și a ajuns la concluzia că aceasta este întemeiată.  Instanța a reținut că lucrările au fost contractate prin achiziție directă, iar valoarea menționată în contract, de 554.540 de lei cu TVA inclus, se încadra în pragul legal aplicabil lauire pentru care se aplică mecanismul special prevăzut de Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materia achizițiilor publice momentul încheierii contractului.

Potrivit motivării, achiziția directă nu intră în categoria procedurilor de atribuire pentru care se aplică mecanismul special prevăzut de Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materia achizițiilor publice.  Tribunalul a considerat, în schimb, că este aplicabilă legislația contenciosului administrativ, contractul fiind unul administrativ.  Iar pentru litigiile care decurg din executarea contractelor administrative, competența revine instanțelor civile de drept comun.

Dosarul ajunge la Judecătorie

În final, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale invocată de Comuna Trifești și a decis declinarea competenței în favoarea Judecătoriei.n Astfel, Tribunalul nu a soluționat în această etapă problema dacă Primăria Trifești trebuie sau nu să plătească cei 25.451,77 vor putea fi tranșate și susținerile privind momentul finalizării lucrărilor, recepția, scadența fact de lei și penalitățile solicitate de Inbit SRL.  Dosarul urmează să fie analizat de instanța considerată competentă, unde vor putea fi tranșate și susținerile privind momentul finalizării lucrărilor, recepția, scadența facturii, calculul penalităților și caracterul cert al creanței.  Hotărârea Tribunalului privind declinarea competenței a fost pronunțată fără cale de atac.